Premierul demisionar al Libanului, INCULPAT pentru catastrofa din Beirut

Publicat:

Judecătorul libanez însărcinat cu ancheta asupra exploziei devastatoare din portul Beirut din august i-a inculpat pe premierul demisionar Hassan Diab şi alţi trei foşti miniştri pentru neglijenţă, a declarat joi pentru AFP o sursă judiciară, preluată de agerpres.

Ei sunt primii oficiali politici inculpaţi în cadrul anchetei asupra exploziei de la 4 august, care a făcut peste 200 de morţi şi 6.500 de răniţi şi a distrus portul şi unele cartiere din capitala Libanului.


Citește și: David Sassoli va deschide simbolic viitoarea sesiune a PE la Strasbourg

Toţi cei patru sunt inculpaţi “pentru neglijenţă şi pentru că au cauzat decese”, potrivit sursei citate.

Diab a demisionat la câteva zile după tragedie, la presiunea străzii, dar continuă să administreze treburile executive curente în aşteptarea formării unui nou guvern.

Deflagraţia a fost declanşată de un incendiu la un depozit în care se aflau de mai mulţi ani tone de nitrat de amoniu fără măsuri de siguranţă.

Diab a denunţat la câteva ore după explozie modul în care era depozitată această încărcătură. “Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu să fie prezentă într-un depozit fără măsuri de precauţie”, a spus el.

Decizia judecătorului Fadi Sawan a fost luată după ce ancheta “a confirmat că (acuzaţii) au primit mai multe rapoarte scrise prin care se atrăgea atenţia să nu se mai amâne decizia de debarasare a nitratului de amoniu”, a precizat sursa judiciară.

“Ei nu au luat măsurile necesare pentru a se evita explozia devastatoare şi pagubele enorme”, a adăugat ea.

Citește și: UE prelungește până duminică termenul pentru un acord cu UK

Cei trei miniştri vizaţi sunt Ali Hassan Khalil (Finanţe), precum şi Ghazi Zaayter şi Youssef Fenianos, care au fost la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice şi Transporturilor.

Autorităţile libaneze au afirmat că 25 de persoane, în special responsabili din administraţia portului şi respectiv a vămilor, au fost arestate în cadrul anchetelor, dar până în acest moment nu au publicat nicio concluzie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.