Premierul din Mali acuză Franţa că ‘i-a lăsat în aer’ prin retragerea forţei Barkhane

Prim-ministrul din Mali, Choguel Kokalla Maiga, a acuzat sâmbătă Franţa că “i-a lăsat în aer” prin decizia sa de a retrage forţa Barkhane, ceea ce justifică necesitatea ca ţara sa să caute alţi parteneri, informează AFP, potrivit agerpres.

“Noua situaţie creată prin încheierea (activităţii) Barkhane, care a pus Mali în faţa faptului împlini şi a lăsat-o în aer, ne împinge să explorăm căi şi mijloacelor de a asigura mai bine securitatea într-o manieră autonomă cu alţi parteneri”, a declarat premierul Choguel Kokalla Maiga la tribuna Adunării Generale a ONU.

Citește și : Producţia românească Blue Moon a câştigat premiul pentru cel mai bun film la San Sebastian

Este vorba de a “umple golul care cu siguranţă va determina închiderea anumitor drepturi de acces ale Barkhane în nordul Mali”, a precizat premierul malian care şi-a exprimat regretul pentru lipsa de consultare şi de coordonare tripartită din partea Franţei (cu ONU şi guvernul de la Bamako).

Într-un context în care ameninţare jihadistă este în creştere,”operaţiunea franceză Barkhane îşi anunţă brusc retragerea cu scopul, se spune, a unei transformări într-o coaliţie internaţională, al cărei profil nu este cunoscut încă”, a mai spus Choguel Kokalla Maiga, adăugând: “în orice caz, nu de ţara mea, nu de poporul nostru”.

Citește și : Lavrov: Recunoaşterea internaţională a talibanilor nu este luată în considerare în prezent

“Anunţul unilateral de retragere şi transformare a Barkhane nu a ţinut cont de legătura tripartită care ne leagă” ONU, Mali şi Franţa.”Mali regretă că principiul consultării şi al concertării, care trebuie să fie regula între parteneri privilegiaţi, nu a fost respectat înaintea deciziei”, a continuat prim-ministrul din Mali.

Acesta a cerut ca, având în vedere evoluţiile viitoare şi ţinând cont că poporul malian are dreptul să trăiască în siguranţă, misiunea de pace a ONU, MINUSMA, precum şi cele 15.000 de Căşti Albastre ale sale să aibă o “postură mai ofensivă pe teren”.

 

This post was last modified on 26/09/2021 09:20 09:20

Tags: BarkhaneChoguel Kokalla MaigafrantaMali
Categorii: Diaspora