Premierul Dorin Recean va efectua, săptămâna viitoare, o vizită oficială la Atena

Premierul Dorin Recean va întreprinde o vizită de lucru în Grecia săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-o postare pe Telegram.

Citește și: Agricultorii solicită o întrevedere de URGENȚĂ cu premierul Recean


Deși nu a oferit mai multe detalii despre agenda oficială a premierului, Vodă a invitat moldovenii stabiliți în Grecia la o discuție cu Dorin Recean. Întâlnirea va avea loc luni, 1 iulie, ora locală 19:00, la Centrul Cultural din Atena „Antonis Tritsis”.