Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, vine în vizită oficială la Chișinău pe 12 iunie

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, va efectua joi, 12 iunie, o vizită oficială la Chișinău. În cadrul vizitei, oficialul elen va avea întrevederi cu conducerea Republicii Moldova.

La Chișinău, Mitsotakis se va întâlni cu președinta Maia Sandu, alături de care va susține o conferință de presă comună. De asemenea, premierul Greciei va purta discuții cu omologul său moldovean, Dorin Recean, pe agenda cărora se vor afla aspecte ale relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Grecia.

Vizita are loc în contextul consolidării dialogului moldo-elen, atât pe plan politic, cât și economic.

Tags: Kyriakos MitsotakisPremierul Greciei
Categorii: PoliticăȘtirile zilei