Premierul indian Modi, primit cu fast de Biden la Casa Albă

Publicat:

Prim-ministrul indian Narendra Modi a fost primit cu fast joi de preşedintele american Joe Biden la Casa Albă, o recepţie care dovedeşte voinţa Statelor Unite de a cultiva relaţiile cu acest partener strategic, transmite AFP, potrivit agerpres.

Câţiva mii de membri ai comunităţii indiene din SUA, unii în costume tradiţionale, l-au întâmpinat pe Modi sub o ploaie uşoară, strigându-i numele şi fluturând mici steaguri ale celor două ţări.


Citește și :  TORNADĂ ucigaşă în Texas! Cel puţin trei oameni au murit

Vizita de stat a premierului indian, prima în SUA, urmează să conducă la semnarea unor contracte substanţiale, mai ales în domeniile apărării şi industriei.

Modi a fost primit de Biden cu onoruri militare, înaintea unei întrevederi în Biroul Oval.

‘Cred de multă vreme că relaţia dintre Statele Unite şi India va fi una dintre relaţiile cele mai importante ale secolului al XXI-lea’, a afirmat Biden într-o scurtă declaraţie introductivă, insistând de asemenea în faţa liderului indian pe valorile ‘libertăţii de expresie şi pluralismului religios’.

Modi este acuzat de asociaţii că alimentează persecuţiile împotriva minorităţii musulmane în Kashmir şi face presiuni asupra presei şi a opoziţiei politice.

La rândul său, acesta a subliniat că ‘societăţile şi instituţiile Statelor Unite ca şi ale Indiei sunt fondate pe valorile democratice’ şi că cele două ţări îşi trag ‘mândria din diversitatea lor’.

Cei doi lideri, care vor publica un comunicat comun, se vor adresa ulterior presei şi vor răspunde la întrebări, un eveniment rar pentru şeful guvernului naţionalist hindus.

Narendra Modi urmează să se adreseze apoi Congresului SUA, înaintea unui dineu de gală pe peluza de la Casa Albă, cu un meniu vegetarian, în onoarea sa, inspirat din bucătăria indiană.

Vizita sa a atras însă şi critici, trei democrate progresiste, deşi aliate ale preşedintelui, anunţând că vor boicota discursul lui Modi în Congres, punând la îndoială respectarea drepturilor omului şi a libertăţii religioase în India.

Anunţul cel mai important de joi se va referi la viitoarea fabricare în India de motoare F-414 pentru avioane de luptă de către conglomeratul General Electric, a indicat o responsabilă americană de rang înalt, într-o discuţie cu jurnalişti.

Potrivit acestei surse, care a cerut anonimatul, va fi vorba despre o ‘iniţiativă de pionierat’, sinonimă cu transferuri importante de tehnologie americană.

Aceeaşi responsabilă a mai spus că India ‘se angajează să achiziţioneze drone’ de luptă americane. ‘Sunt absolut încântaţi’, a adăugat ea, fără alte detalii.

Joe Biden nu poate decât să se bucure să vadă India, istoric foarte dependentă de Rusia în acest domeniu, diversificându-şi echipamentele de apărare.

Potrivit unui alt înalt responsabil american, grupul american Micron, mare producător de semiconductori, va anunţa o investiţie de peste 800 milioane de dolari într-o uzină în India.

Pentru SUA şi India, este vorba despre a construi un ‘ecosistem de semiconductori care să permită diversificarea lanţurilor de aprovizionare’, cărora pandemia de COVID-19 le-a arătat fragilitatea, a menţionat responsabilul american.

Conform unor responsabili de la Casa Albă, Biden şi Modi vor mai anunţa iniţiative comune în domeniile explorării spaţiale şi metalelor strategice, precum şi parteneriate în domeniul maritim şi deschideri de consulate.

Primirea cu mare fast a prim-ministrului indian arată voinţa SUA de a aprofunda parteneriatul cu cea mai populată ţară din lume.

Joe Biden vrea să creadă că ambiţiile Chinei, care îngrijorează New Delhi şi pe care Washingtonul caută să le contracareze, vor convinge India să devină o contrapondere, întorcându-se mai mult spre SUA, chiar dacă India, istoric nealiniată, nu va deveni un aliat de felul ţărilor occidentale membre NATO.

Citește și : Prim vot în Congresul american pentru aprobarea unui acord comercial cu Taiwanul

Pentru a strânge relaţia bilaterală, Biden, care a promis să îşi articuleze politica externă în jurul apărării democraţiei, ar urma să evite să abordeze prea frontal cu prim-ministrul indian problema drepturilor omului şi libertăţilor.

Preşedintele american ‘abordează aceste dezbateri şi aceste subiecte (despre democraţie) cu o anumită doză de umilinţă’, a spus un înalt responsabil de la Casa Albă, amintind că Statele Unite au ‘propriile lor probleme’ în materie.

Joe Biden ‘caută să aibă un dialog bazat pe provocările noastre comune (…) mai degrabă decât să dea lecţii sau să mustre’, a afirmat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.