X

Premierul irakian scoate trupele de elită antitero pe străzile Bagdadului pentru a pune capăt protestelor

Premierul irakian Adel Abdul Mahdi a ordonat sâmbătă seara desfăşurarea trupelor de elită antitero pe străzile Bagdadului pentru ca acestea să pună capăt, recurgând la orice mijloace, protestelor antiguvernamentale, informează Reuters, citând surse de securitate, potrivit agerpres.

De asemenea, trupe ale serviciului de elită antiterorist irakian (CTS) au fost desfăşurate şi în oraşul Nasiriya din sudul ţării, unde au avut loc confruntări între manifestanţi şi forţele de securitate.

Citește și : Trump, așteptat să facă un anunţ ‘foarte important’

Sâmbătă seara, deputaţii influentului lider şiit Moqtada Sadr, conducătorul celui mai mare grup din legislativul irakian, au iniţiat un protest de tip sit-in în parlament, pe care au anunţat că îl vor menţine “până când sunt satisfăcute cererile” manifestanţilor, potrivit AFP.

Partidul “Marşul pentru reforme” s-a alăturat de asemenea opoziţiei, a declarat pentru AFP Raëd Fahmi, membru al conducerii Partidului comunist irakian, aliat al lui Moqtada Sadr.
“Marşul pentru reforme” a câştigat alegerile legislative din mai 2018 obţinând 54 de mandate, Moqtada Sadr fiind în poziţia de a avea o influenţă decisivă în formarea coaliţiei guvernamentale pe care acum strada o contestă.

O criză socială şi politică a cuprins Irakul începând cu 1 octombrie, manifestanţii solicitând “căderea regimului”. Protestele s-au soldat până acum cu moartea a peste 200 de persoane.

Deja de la începutul lunii, Moqtada Sadr a cerut demiterea guvernului şi organizarea de alegeri anticipate “sub supravegherea ONU”.

Sâmbătă seara “Marşul pentru reforme” a înaintat o cerere oficială preşedintelui care, conform constituţiei irakiene, poate cere parlamentului să voteze o moţiune de neîncrederea faţă de premier, a declarat pentru AFP deputatul Badr al-Zayadi.

Nu este clar dacă miniştrii susţinuţi de Moqtada Sadr vor părăsi guvernul. Liderul şiit a ales să-i sprijine pe tehnocraţi şi nu are membri în executiv.

Citește și : Liderul unei grupări jihadiste a fost ucis

Moqtada Sadr, fost lider al unei miliţii, a devenit vocea protestatarilor anticorupţie şi pare să susţină revendicările manifestanţilor încă de la începutul declanşării protestelor. Recent, el a ameninţat că îşi va mobiliza luptătorii în sprijinul protejării demonstranţilor.

Susţinătorii liderului şiit au reuşit să paralizeze Irakul în 2016, când au ocupat Zona Verde din Bagdad şi multe instituţii ale statului.

Tags: Adel Abdul MahdiantiteroCTSmanifestantiMoqtada Sadrproteste
Categorii: Sinteze