Premierul italian Giuseppe Conte a demisionat

Publicat:

Premierul Giuseppe Conte şi-a anunţat demisia într-un discurs pe care l-a susţinut marţi în Senat, un discurs acuzator la adresa ministrului de Interne Matteo Salvini, liderul Ligii (extrmă dreapra), aruncând Italia într-o gravă criză politică, relatează AFP, potrivit news.ro .

Conte l-a acuzat pe Salvini că a fost ”iresponsabil” şi a ”urmărit numai propiriile interese şi ale partidului său”, rupând la 8 august coaliţia cu Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem).


Citește și : Donald Trump a devenit bunic pentru a zecea oară

Şeful Executivului l-a acuzat, în acest discurs solemn, pe cel care este totodată vicepremier că ”supune ţara unor riscuri grave”, evocând pericolul unei spirale economice negative.

O moţiune de cenzură depusă de Liga lui Salvini riscă să împiedice adoptarea bugetului italian la timp, a subliniat Conte.

El l-a acuzat, în această alocuţiune, pe ministrul său de Interne că a provocat criza politică din interese personale şi de partid.

”Salvini a arătat că îşi urmărea propriile interese şi pe ale partidului său”, a denunţat Conte, într-un Senat înţesat. ”Decizia sa reprezintă un risc grav pentru ţară”, a subliniat el.

Matteo Salvini, care mizează pe un important nivel de popularitate, cere organizarea unor alegeri legislative anticipate, în speranţa de a obţine o victorie şi de a guverna singur ţara şi nu în coaliţie cu M5S.

El speră să răstoarne de la putere Guvernul din care face parte şi să organizeze alegeri anticipate în toamnă.

Giuseppe Conte, care a fost invitat de senatori să se exprime cu privire la această criză politică, a apreciat că eforturile lui Salvini slăbesc poziţia Italiei în negocieri cu Uniunea Europeană (UE).

Uniunea este îngrijorată de nivelul datoriei italiene, care reprezintă 134% din PIB, şi îndeamnă Roma să dea dovadă de cugetare în pregătirea bugetului din 2020.

Italia nu a mai organizat alegeri generale toamna de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în contextul în care această perioadă este alocată de obicei negocierii legii bugetului.

Giuseppe Conte a avertizat totodată că există de-acum riscul unei creşteri a nivelului TVA, în mod mecanic, în ianuarie, în cazul în care nu se face nimic pentru acoperirea unei ”găuri” de 23 de miliarde de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va avea 16 secţii de votare în România

Moldova va avea 16 secţii de votare în România Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale...

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.