X

Premierul italian Giuseppe Conte avertizează G7 împotriva protecţionismului

Premierul italian demisionar Giuseppe Conte a avertizat duminică în cadrul summitului G7 de la Biarritz (sud-vestul Franţei) cu privire la pericolele protecţionismului şi a cerut SUA să nu aplice ameninţarea de a impune tarife la autoturismele germane, relatează Reuters, potrivit agerpres.

”Această măsură ar avea un impact puternic asupra sistemului italian, având în vedere modul în care industria noastră auto este integrată cu cea Germaniei”, a spus Conte liderilor G7, potrivit unui oficial italian prezent la discuţii.

Citește și : La finalul unei reuniuni a G7 consacrate Africii, Merkel şi Macron vor să întărească lupta antijihadistă în regiunea Sahel

La reuniunea la nivel înalt a G7 (format din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite), care se încheie luni, mai iau parte cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic Boris Johnson, preşedintele american Donald Trump, premierul canadian Justin Trudeau şi premierul nipon Shinzo Abe.

În calitate de observator, Uniunea Europeană este reprezentată de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Citește și : Preşedinţia franceză: Discuţiile cu ministrul de externe al Iranului au fost ‘pozitive şi vor continua’

Tags: Angela MerkelBiarritzG7Giuseppe ConteSUAsummit
Categorii: Diaspora