X

Premierul italian îl critică dur pe căpitanul de pe Sea-Watch 3

Premierul italian Giuseppe Conte (foto) l-a acuzat joi pe căpitanul unei nave umanitare că a luat o decizie ”incredibil de gravă” în această săptămână atunci când a decis să navigheze în apele teritoriale italiene în pofida unei interdicţii în acest sens adoptate de Roma, relatează Reuters, potrivit agerpres.

”Acel căpitan, care a luat această decizie şi care de zece zile ţine oamenii în această situaţie, a acţionat într-o manieră pe care eu o consider incredibil de gravă. Este ceva ce îngrijorează nu doar guvernul italian, ci şi pe magistraţii din Italia”, a declarat Conte, care se află în Japonia pentru a participa la Summitul G20.

Citeşte şi: Erdogan: ‘Ţările NATO nu ar trebui să se sancţioneze între ele!’

O navă umanitară germană, care a stat timp de două săptămâni pe mare având la bord zeci de migranţi salvaţi, a anunţat miercuri că a sfidat interdicţia de intrare în apele teritoriale italiene, în pofida riscului de a primi amenzi grele.

Nava asociaţiei respective, denumită Sea-Watch 3, a staţionat în apele internaţionale din largul insulei italiene Lampedusa. Ea a preluat 53 de persoane din Libia pe 12 iunie. De atunci, Italia a acceptat să primească 11 dintre ei din motive medicale sau umanitare, dar a refuzat să preia şi grupul de migranţi rămas.

Vezi şi: Aterizare de urgenţă în Rusia (VIDEO): Piloţii au murit, şapte pasageri au fost răniţi!

În baza unui decret guvernamental recent, iniţiat de ministrul de interne al Italiei, Matteo Salvini (extrema-dreaptă), navele umanitare care nu respectă ordinele de a nu intra în apele teritoriale italiene pot fi amendate cu sume cuprinse între 10.000 şi 50.000 de euro.

Tags: Giuseppe ConteitaliaLampedusalibiaMatteo SalvinimigrantiSea Watch 3
Categorii: Diaspora