Premierul italian RENUNȚĂ la salariu

Publicat:

Prim-ministrul italian Mario Draghi, care primeşte cel puţin două pensii de stat generoase şi deţine, singur sau în coproprietate, zece case, a anunţat că nu va primi niciun fel de salariu pentru activitatea sa în fruntea guvernului, transmite joi Reuters, potrivit agerpres.

Politicienii italieni sunt obligaţi să-şi publice declaraţiile fiscale, iar Draghi a profitat de ocazie pentru a face cunoscut că renunţă la salariul brut anual de circa 110.000 de euro la care are dreptul ca şef al guvernului.


Citește și: Turcia le cere musulmanilor să adopte o poziție clară față de situația din Gaza

El nu şi-a motivat însă decizia.

Declaraţia fiscală a lui Draghi din 2020, făcută publică miercuri seară, arată că acesta a avut un venit brut de 583.470 de euro în 2019.

Din suma totală, 498.144 de euro au provenit din pensiile de stat pe care le primeşte de pe urma funcţiilor sale anterioare de director general al Trezoreriei şi de guvernator al Băncii Italiei, a detaliat purtătoarea sa de cuvânt.

În opinia lui Massimiliano Panarari, expert în comunicare politică la Universitatea Unimercatorum, Draghi a decis să renunţe la salariu probabil cu intenţia de a-şi arăta solidaritatea cu italienii puternic loviţi de recesiunea economică.

‘Cu toate acestea, ar putea fi văzută şi ca un gest populist, aşa încât Draghi ar fi făcut mai bine să o explice mai pe larg’, a adăugat el.

Mişcarea 5 Stele, din cadrul coaliţiei de guvernare, a fost descrisă frecvent de oponenţi ca populistă pentru faptul că parlamentarii săi renunţă la o mare parte din salarii.

‘Îmi imaginez că Draghi a făcut acest lucru pentru că îşi vede rolul ca pe unul în slujba ţării’, a apreciat Giovanni Orsina, profesor de ştiinţe politice la universitatea LUISS din Roma.

Draghi, ajuns acum la 73 de ani, avea 54 de ani când a părăsit Trezoreria în 2001 ca să preia un post important la banca de investiţii Goldman Sachs la Londra. Când a plecat de la Banca Italiei avea 64 de ani.

Presa din Peninsulă a relatat că Mario Draghi beneficiază de la vârsta de 59 de ani de aproape 15.000 de euro brut pensie lunară de pe urma postului de la Trezorerie.

Purtătoarea de cuvânt a spus că nu poate confirma imediat această informaţie.

Predecesorul lui Draghi, Giuseppe Conte, primea în jur de 90.000 de euro brut ca prim-ministru, după ce renunţase la 20% din salariu.

Citește și: Imagini greu de privit: Un arab a fost LINȘAT de evreii furioși!

Câţiva foşti şefi ai guvernului italian, printre care Paolo Gentiloni (2016-2018) şi Enrico Letta (2013-2014), nu au primit salariu dat fiind că, spre deosebire de Draghi, erau şi parlamentari, iar legea italiană interzice cumulul de salarii din aceste două funcţii.

Mario Monti, prim-ministru între 2011-2013, a renunţat, după ce a fost numit senator pe viaţă, la salariul la care avea dreptul.

Declaraţia fiscală a lui Mario Draghi arată că acesta deţine, singur sau în coproprietate, 10 case sau imobile similare, inclusiv una la Londra, precum şi şase terenuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.