X

Premierul japonez Shinzo Abe îşi va continua planul de a amenda constituţia pacifistă

Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a declarat vineri că intenţionează să-şi continue planul de a amenda constituţia pacifistă a ţării pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, informează agenţia Xinhua, scrie Agerpres.

Într-un mesaj video difuzat la un miting în sprijinul modificării Constituţiei, premierul japonez a fost citat spunând că intenţionează să-şi continue planul propus în 2017, cu amendamentul ce va intra în vigoare până în 2020.

Citește și : Prim-ministru bavarez cere o reducere de zeci de miliarde a impozitelor în Germania

“Gândurile mele nu s-au schimbat”, a spus Abe în legătură cu amendarea articolului 9 ce interzice recurgerea la forţă în soluţionarea disputelor internaţionale.

“Voi crea un mediu în care toţi membrii Forţei de Autoapărare (numele oficial al forţelor armate nipone n.r.) să îşi poată îndeplini misiunile cu multă mândrie”, a adăugat Abe în mesajul video.

Pentru ca legea supremă să fie revizuită, Abe va trebui să obţină o majoritate de două treimi în ambele camere ale parlamentului şi o majoritate simplă într-un referendum naţional.

Dar aliatul din coaliţie al Partidului Liberal Democrat (LDP) la putere al lui Abe, Komeito, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la intenţia de modificare a Constituţiei, în timp ce unele partide de opoziţie şi-au menţinut reticenţa totală.

Cei care se opun acestei măsuri consideră că o astfel de revizuire va fi în contrast cu poziţia paşnică a ţării adoptată după război.

Sondajele au arătat de asemenea că majoritatea cetăţenilor se opun oricărei revizuiri a Constituţiei.

Remarcile lui Abe intervin în timp ce ţara marchează vineri a 72-a aniversare a intrării în vigoare a Constituţiei.

Citește și : ONU: Condamnarea lui Julian Assange este o ‘sentinţă disproporţionată’

Tags: ConstitutiaLDPparlamentpremierShinzo Abe
Categorii: Știrile zilei