Premierul kosovar Ramush Haradinaj, acuzat de crime de război, a demisionat

Publicat:

Premierul kosovar Ramush Haradinaj, un fost combatant din cadrul gherilei kosovare UCK în război (1998-1999), a demisionat vineri, după ce a fost convocat de justiţia internaţională în calitate de suspect, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Am primit o convocare de la Tribunalul Special, în calitate de suspect, şi mi s-a oferit posibilitatea să mă predau în calitate de premier sau de simplu cetăţean. Am ales a doua opţiune”, a declarat Ramush Haradinaj în faţa presei.


Citește și : Angela Merkel vrea taxarea emisiilor de dioxid de carbon

Tribunalul Special Internaţional, a cărui creare a fost susţinută de către Uniunea Eurpeană (UE), a fost înfiinţat în 2015 cu misiunea de a judeca presupuse crime comise de către gherila albaneză în Kosovo UCK, în principal vizând sârbi, romi şi opozanţi albanezi faţă de UCK în timpul şi după războiul din 1998-1999.

”Preşedintele are responsabilitatea să organizeze consultări în vederea stabilirii datei alegerilor. Eu mă propun din nou poporului (în aceste alegeri), pentru a obţine (din nou) încrederea sa”, a declarat Ramush Haradinaj.

”Nu sunt acuzat, voi fi interogat”, a adăugat el, în urma unei şedinţe de Guvern.

Într-un interviu acordat anul acesta AFP, Haradinaj declara că Kosovo va răspunde oricărei solicitări a Tribunalului Special.

La jumătatea lui ianuarie, acest tribunal a începit să interogheze, la Haga, alţi doi lideri din cadrul UCK, şi anume Rrustem Mustafa, alias ”Remi”, şi Sami Lushtaku.

Presa kosovară scrie că primele inculpări ar urma să fie anunţate anul acesta.

Presa speculează, de aseemenea, cu privire la faptul că Haradinaj se află între potenţialii inculpaţi, la fel ca preşedintele kosovar Hashim Thaçi şi preşedintele Parlamentului kosovar Kadri Veseli.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.