X

Premierul macedonian discută cu opoziţia despre referendumul privind numele ţării

 Premierul macedonian Zoran Zaev se va întâlni miercuri cu liderii opoziției și alte partide din cadrul Parlamentului, pentru a discuta despre un referendum privind schimbarea denumirii fostei republici iugoslave, informează site-ul publicației Balkan Insight, potrivit mediafax.

“Datorită impulsului politic extraordinar…toți liderii partidelor care au mai mult de un deputat sunt invitați să participe”, a anunțat Guvernul macedonian.

Vezi şi: Două clădiri din India s-au prăbuşit una peste alta. Cel puţin doi oameni au murit – VIDEO

Premierul speră să ajungă la un compromis cu opoziția, pentru a putea organiza referendum la una dintre dățile propuse: 23 septembrie și 7 octombrie.

Principalul partid de opoziție, VMRO DPMNE, a subliniat în repetate rânduri că se opune înțelegerii între Macedonia și Grecia, privind schimbarea denumirii fostei republici iugoslave.

Cu toate acestea, marți, Guvernul a propus câteva schimbări pentru legea electorală, care ar putea pune capăt blocadei impuse de opoziție. Potrivit schimbărilor, numirea unei comisii electorale nu va mai necesita o majoritate de două treimi, ci o majoritate simplă.

Premierul Macedoniei, Zoran Zaev, a anunţat în luna iunie că a ajuns la un acord cu Grecia privind numele ţării sale, care se va numi “Republica Macedonia de Nord”, punând capăt unei dispute cu Atena care împiedica Skopje să adere la Uniunea Europeană.

Citeşte şi: Rusoaica arestată în SUA este acuzată că a acţionat ca un agent străin pentru a influenţa alegerile americane

Aderarea Macedoniei la UE și NATO, a fost blocată până recent de Grecia, care a refuzat să accepte numele țării, considerând că reprezintă o revendicare teritorială pentru una din regiunile sale nordice, care poartă același nume. La sfărșitul lunii iunie, miniștrii europeni și-au exprimat sprijinul pentru Albania și Macedonia, privind demararea negocierilor de aderare la UE.

Cu toate acestea, ca acordul să fie implementat, macedonienii trebuie să sprijine schimbarea constituțională printr-un referendum pe care Guvernul lui Zaev vrea să îl organizeze la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lui octombrie.

Tags: greciaMacedoniaNATOopozitieRepublica Macedonia de NordUEVMRO-DPMNEZoran Zaev
Categorii: Diaspora