Premierul Mariano Rajoy va menține Catalonia sub tutela Madridului (El Pais)

Publicat:

Premierul spaniol Mariano Rajoy intenţionează să menţină Catalonia sub tutela Madridului din cauza numirii în executivul local a unor personalităţi aflate în prezent în detenţie sau în exil, a relatat duminică publicaţia spaniolă El Pais, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Quim Torra, ales luni la preşedinţia executivului autonom din Catalonia, a anunţat sâmbătă componenţa cabinetului său, iar guvernul central a ripostat imediat faţă de prezenţa personalităţilor respective, vorbind despre o provocare.


Citește și : Grecia: Primarul din Salonic a fost agresat de presupuşi ‘derbedei de extremă dreapta’

Separatiştii catalani au obţinut o mică majoritate în cursul alegerilor din decembrie, organizate după dizolvarea executivului local şi punerea sub tutelă a provinciei autonome, care au urmat referendumului pentru autodeterminare şi proclamării independenţei în octombrie 2017.

Mariano Rajoy a promis să-i redea autonomia după formarea unui guvern conform legislaţiei în vigoare, dar prezenţa lui Jordi Turull şi a lui Josep Rull, ambii în arest preventiv, precum şi cea a lui Antoni Comin şi Lluis Puig i Gordi, care se află la Bruxelles, ar putea să-l determine să-şi schimbe intenţia.

Guvernul central a comunicat sâmbătă că va verifica viabilitatea noului executiv catalan ţinând seama de statutul juridic al unora dintre membrii acestuia, urmăriţi în special pentru rebeliune.

Mariano Rajoy a evocat sâmbătă situaţia cu Pedro Sanchez şi Albert Rivera, şefi ai Partidului Socialist şi Ciudadanos. Într-un interviu publicat duminică de La Razon, primul se declară dispus să susţină guvernul dacă el decide să împiedice echipa lui Torra să-şi preia atribuţiile.

Citește și : Belgia: O brigadă a armatei americane a ajuns în portul Anvers pentru a întări forțele NATO din Est

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.