Premierul Mitsotakis respinge categoric acuzaţiile conform cărora Grecia ar abandona solicitanţi de azil pe mare

Publicat:

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a respins în mod categoric acuzaţiile repetate conform cărora solicitanţi de azil au fost abandonaţi în mod ilegal pe mare şi a afirmat că aceasta este “o dezinformare” orchestrată de Turcia, informează AFP, scrie agerpres.

“Grecia este o ţară care respectă statul de drept, am acordat azil pentru zeci de mii de persoane”, a declarat miercuri seara, la CNN, premierul grec.


Citește și : Șeful diplomaţiei poloneze Jacek Czaputowicz a demisionat

Într-o anchetă publicată la 14 august, New York Times a afirmat că Grecia îi abandona pe migranţi pe mare pentru ca ei să fie salvaţi de paza de coastă turcă.

Cotidianul preciza că a primit mărturii ale unor migranţi care au trecut printr-o astfel de situaţie şi că a obţinut alte dovezi din partea unor organizaţii de apărare a drepturilor omului, precum şi din partea pazei de coastă turce.

Potrivit cotidianului, mai mult de o mie de migranţi au fost “abandonaţi pe mare”, începând din martie până în prezent.

“Dacă există un singur incident care trebuie investigat (…) voi fi primul să mă aplec asupra lui”, a comentat premierul grec, punând sub semnul întrebării credibilitatea anchetei, “esenţialmente originară din Turcia”.

Citește și : Opozantul rus Aleksei Navalnîi este în comă şi este ventilat artificial

Relaţiile dintre cele două ţări sunt foarte tensionate, în special din cauza litigiilor cu privire la zonele maritime unde Ankara a prospectat zăcăminte de gaz. Grecia consideră aceste zone ca aflându-se sub suveranitatea sa.

Organizaţii de apărare a drepturilor omului i-au cerut de mai multe ori guvernului grec să ancheteze asupra abandonării de migranţi pe mare. Atena a dezminţit mereu că îi respinge pe mare pe solicitanţii de azil.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.