Premierul Munteanu, după întrevederea cu Luc Frieden: Luxemburg susține ferm parcursul european al Moldovei

Republica Moldova beneficiază de sprijinul unor parteneri de încredere în Europa, iar Luxemburg este unul dintre ei. Declarația a fost făcută de premierul Alexandru Munteanu, aflat în vizită în Luxemburg, în urma unei întrevederi cu omologul său luxemburghez, Luc Frieden, transmite IPN.

Cei doi oficiali au discutat despre următoarele etape ale procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum și despre oportunitățile de investiții și cooperare bilaterală. Potrivit premierului Alexandru Munteanu, dialogul s-a concentrat pe proiecte care pot contribui la dezvoltarea economică a Republicii Moldova și la crearea de noi locuri de muncă pentru cetățeni.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

„Am apreciat sprijinul constant al Luxemburgului pentru parcursul european al Moldovei și pentru reformele pe care le implementăm. Într-un context regional complicat, este important să avem parteneri care ne susțin și care cred în viitorul european al Republicii Moldova”, a menționat Alexandru Munteanu.

Premierul Munteanu se află în Luxemburg în contextul celei de-a II-a Conferințe Interguvernamentale Republica Moldova – Uniunea Europeană, unde urmează să fie anunțată deschiderea negocierilor pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”.

„Este un moment mult așteptat și pentru care s-au depus eforturi mari atât de către instituțiile statului și instituțiile europene, cât și în fiecare capitală europeană”, a spus viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.

În cadrul reuniunii la nivel înalt, Uniunea Europeană își va prezenta poziția comună, inclusiv criteriile de referință, adică așteptările clare față de un viitor stat membru, astfel încât Moldova să fie pe deplin pregătită să funcționeze ca parte a familiei europene la momentul aderării. La rândul său, Republica Moldova va reconfirma angajamentul său ferm de aliniere la regulile și standardele europene.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

De asemenea, delegația moldoveană va prezenta Foile de Parcurs și reformele concrete, atât cele realizate, cât și cele în curs, în domenii esențiale precum statul de drept și funcționarea instituțiilor democratice, justiție și combaterea corupției, drepturile omului și afaceri interne, achiziții publice, statistică și control financiar.

Tags: Munteanu
Politică