X

Premierul nipon intenţionează să participe la summitul NATO de la Madrid, o premieră pentru Japonia

Premierul nipon Fumio Kishida intenţionează să participe la summitul NATO din iunie din capitala Spaniei, Madrid, ceea ce înseamnă că el ar deveni primul lider nipon care ia parte la o reuniune a alianţei nord-atlantice, a declarat sâmbătă o sursă guvernamentală, citată de agenţia locală Kyodo, potrivit agerpres.

Participarea lui Kishida la summitul de la Madrid, din 29 şi 30 iunie, depinde de situaţia politică internă, a mai spus sursa citată.

Citește și : Emisarii SUA, Coreii de Sud şi Japoniei au avut o întâlnire la Seul

 

Oficiali guvernamentali speră că participarea lui Kishida la summitul NATO va întări coordonarea cu SUA şi ţările europene în ceea ce priveşte răspunsul la războiul Rusiei în Ucraina şi la eventuale evenimente neprevăzute în Strâmtoarea Taiwan.

Kishida intenţionează să se deplaseze la Madrid după ce va lua parte la un summit de trei zile al Grupului celor Şapte naţiuni puternic industrializate, din 26 iunie, în Germania.

Şi Australia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud au fost invitate să participe la summitul NATO de la Madrid în calitate de ţări partenere în regiunea Asia-Pacific.

Citește și : Ziua 100 de război în Ucraina! Ruşii îşi concentrează toate forţele asupra Donbasului

Tags: Fumio KishidamadridNATOStrâmtoarea TaiwanSUAsummitucraina
Categorii: Diaspora