Premierul norvegian, amendat pentru încălcarea regulilor de distanţare socială

Publicat:

Poliţia norvegiană a anunţat vineri că a amendat-o pe Erna Solberg, prim-ministru, pentru încălcarea regulilor de distanţare socială atunci când a organizat o întâlnire de familia cu ocazia zilei de naştere, informează Reuters, scrie news.ro .

Amenda a fost de 20.000 de coroane norvegiene (2.352 de dolari), a precizat, într-o conferinţă de presă, şeful Poliţiei Ole Saeverud.


Citește și: UPDATE: DOLIU în UK! Prinţul Philip A MURIT la 99 de ani!

Premierul cu două mandate şi-a cerut scuze luna trecută pentru că a organizat un eveniment la împlinirea vârstei de 60 de ani, la care au participat 13 membri ai familiei, într-o staţiune montană, în ciuda regulii impuse de Guvern prin care erau interzise adunările cu mai mult de 10 persoane.

Deşi poliţia nu ar fi emis o amendă în majoritatea de astfel de cazuri, premierul a fost în fruntea Guvernului atunci când a stabilit aceste restricţii, a precizat Poliţia.

“Deşi legea este aceeaşi pentru toţi, nu toţi sunt egali în faţa legii”, a spus Saeverud, justificând amenda. “Prin urmare, este corect să emiţi o amendă pentru a menţine încrederea publicului larg în regulile privind restricţiile sociale”, a afirmat el.

Poliţia a spus că Solberg şi soţul ei, Sindre Finnes, au decis împreună să organizeze un eveniment şi au ales restaurantul, Finnes ocupându-se de aranjamente.

Cu toate că Poliţia a subliniat că şi el a încălcat legea, nu a primit amendă. La fel şi restaurantul unde a avut loc petrecerea.

“Solberg este liderul ţării şi a dispus impunerea restricţiilor de a limita răspândirea virusului”, a spus Saeverud.

Citește și: Republica Moldova va cumpăra 400.000 de doze de vaccin chinezesc Sinovac

Biroul premierului nu a oferit un răspuns.

Solberg a susţinut reguli stricte pentru a reduce răspândirea coronavirusului, ducând la unele dintre cele mai scăzute rate de infecţie şi decese din Europa. Însă ţara a înregistrat o creştere rapidă a infecţiilor în primul trimestru al anului din cauza variantelor mai contagioase ale virusului, ceea ce a determinat Guvernul să înăsprească restricţiile la sfârşitul lui martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.