Premierul Norvegiei ‘dă cu subsemnatul’ la poliţie după ce a încălcat restricţiile! Ea riscă o amendă usturătoare!

Publicat:

Poliţia norvegiană a anunţat marţi că a început chestionarea şefei guvernului, Erna Solberg, în legătură o petrecere de ziua de naştere pe care a organizat-o în luna februarie, ceea ce ar putea duce la o amendă de 10.000 de coroane norvegiene (1.165 dolari) pentru încălcarea regulilor de distanţare socială aferente COVID-19, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Am început o investigaţie şi parte a acesteia implică intervievarea prim-ministrului. Am luat iniţiativa şi chestionarea a început”, a declarat inspectorul de poliţie Per Morten Sending.


Citește și: ATAC ARMAT într-un magazin din SUA (VIDEO)! 10 oameni au fost uciși!

Ancheta ar urma să se încheie în această săptămână.

Erna Solberg a prezentat scuze pentru că, alături de 13 membri ai familiei, a sărbătorit într-o staţiune montană împlinirea vârstei de 60 de ani, în pofida unei interdicţii guvernamentale privind evenimentele cu mai mult de zece participanţi.

Citește și: Partidele de stânga au format noul guvern în Kosovo

”Am planificat o cină la un restaurant, care am crezut că respectă normele privind coronavirusul. A fost un restaurant unde am rezervat trei mese separate şi am păstrat distanţa între noi”, a explicat Solberg. ”Pot doar să prezint scuze pentru faptul că nu am înţeles că aceasta, potrivit definiţiei din lege, este un eveniment”, a adăugat ea.

Şefa guvernului de la Oslo a susţinut impunerea de reguli stricte pentru a încetini răspândirea SARS-CoV-2, ceea ce a făcut ca Norvegia să înregistreze una dintre cele mai mici rate de infectare şi printre cele mai puţine decese cauzate de COVID-19. Totuşi, ţara nordică raportează în prezent o creştere rapidă a numărului de infectări cu tulpini mai contagioase ale coronavirusului, ceea ce sporeşte presiunea asupra spitalelor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe Imaginile și clipurile video din timpul abuzurilor lui Gisèle Pelicot au fost...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.