X

Premierul pakistanez Imran Khan, demis prin moţiune de cenzură

Premierul pakistanez Imran Khan a fost înlăturat duminică în urma votării unei moţiuni de cenzură de către Adunarea Naţională, după mai multe săptămâni de criză politică, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Moţiunea a trecut cu votul a 174 din cei 342 de deputaţi, a anunţat preşedintele interimar al Camerei, Sardar Ayaz Sadiq.

Citește și : Procurorul general ucrainean: 164 de cadavre au fost găsite în oraşul Bucea

Niciun prim-ministru nu şi-a încheiat mandatul în Pakistan de la obţinerea independenţei ţării în 1947, dar Imran Khan este primul care a căzut în urma unui vot de neîncredere.

Devenit prim-ministru în 2018, Imran Khan, în vârstă de 69 de ani, renumit pentru că a condus echipa naţională de cricket, sportul rege din Pakistan, la singura victorie, obţinută la Cupa Mondială din 1992, a încercat să facă totul pentru a rămâne la putere.

Susţinătorii săi au refuzat iniţial duminica trecută să supună la vot moţiunea de cenzură şi au ales să dizolve Adunarea pentru a convoca alegeri anticipate. Curtea Supremă a decis însă că întregul proces este neconstituţional, restabilind Adunarea şi organizarea votului care a dus la căderea premierului.

Citește și : Rusia închide birourile locale ale ONG-urilor Amnesty International şi Human Rights Watch

Succesorul său în fruntea acestei republici islamice cu 220 de milioane de locuitori şi care deţine arme nucleare ar urma să fie Shehbaz Sharif, liderul Ligii Musulmane din Pakistan (PML-N).

Oricare ar fi însă numele noului prim-ministru, următorul guvern se va confrunta cu provocări importante. Dificultăţile economice, reapariţia atentatelor şi o relaţie furtunoasă cu Statele Unite se numără printre priorităţile ce trebuie gestionate. Creşterea datoriei externe, inflaţia galopantă şi deprecierea abruptă a rupiei au coincis cu o creştere economică lentă în ultimii trei ani.

Tags: Adunarea NaţionalăImran KhanpakistanSardar Ayaz Sadiq
Categorii: Sinteze