Premierul palestinian: Perioada guvernării lui Netanyahu, ‘una dintre cele mai rele perioade’

Publicat:

Premierul palestinian Mohammed Shtayyeh a apreciat luni că plecarea lui Benjamin Netanyahu de la putere marchează “sfârşitul uneia dintre cele mai rele perioade ale conflictului” israeliano-palestinian, la o zi după ce în Israel a fost învestit un nou guvern, relatează AFP, potrivit agerpres.   

“Plecarea premierului israelian după ce timp de 12 s-a aflat la putere marchează sfârşitul uneia dintre cele mai rele perioade din istoria conflictului israeliano-palestinian”, a afirmat Mohammed Shtayyeh înaintea unei reuniuni săptămânale a guvernului său, cu sediul la Ramallah, în Cisiordania.


Citește și : Incendii de vegetație în California: Autostrăzile au fost închise și câteva localități au fost evacuate!

“Noi nu considerăm acest nou guvern ca fiind mai puţin rău decât precedentul”, a declarat Shtayyeh, care a “condamnat anunţurile noului premier Naftali Bennet de a susţine coloniile israeliene”.

Noul prim-ministru israelian Naftali Bennett este un reprezentant al dreptei radicale şi este apropiat de coloniştii israelieni, pe care i-a reprezentant în cadrul unei organizaţii.

Circa 475.000 de israelieni trăiesc în Cisiordania în colonii considerate ilegale de către dreptul internaţional. Peste 2,8 milioane de palestinieni trăiesc de asemenea pe acest teritoriu palestinian ocupat din 1967 de către Israel şi unde îşi are sediul Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP).

În Ierusalimul de Est, un alt teritoriu palestinian ocupat de Israel, 210.000 de colonişti israelieni trăiesc alături de peste 300.000 de palestinieni.

“Noul guvern (israelian) nu are viitor dacă nu ia în considerare viitorul poporului palestinian şi drepturile sale legitime”, a mai spus Shtayyeh.

Citește și: Stoltenberg: China NU este inamicul NATO

Parlamentul israelian a aprobat duminică – cu 60 de voturi pentru şi 59 împotrivă – guvernul “schimbării”, o coaliţie heteroclită din opt partide, a căror ambiţie a fost să-l îndepărteze de la putere pe Benjamin Netanyahu, premierul cel mai longeviv din istoria Israelului.

Mişcarea islamistă Hamas, la putere în enclava palestiniană Fâşia Gaza, aflată sub blocadă israeliană, a declarat la rândul său că noul guvern nu schimbă “nimic” în relaţiile sale cu Israelul, în timp ce o încetare a focului a pus capăt la 21 iunie unor violenţe ce riscau să escaladeze între cele două tabere.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.