X

Premierul polonez condamnă un atac asupra unei fetiţe de origine turcă

O fetiţă de 14 ani, de origine turcă, a fost atacată joi la Varşovia, atacatorul strigând: ‘Polonia pentru polonezi’, potrivit informaţiilor difuzate de media locale, relatează PAP, potrivit agerpres.

‘Nu este loc pentru rasism în Polonia. Un atac asupra unei fetiţe din cauza culorii pielii sale ar trebui condamnat în cei mai aspri termeni. Vom face totul pentru a ne asigura că Polonia este o ţară sigură pentru toată lumea’, a scris premierul Morawiecki pe Twitter.

Citeşte şi: Furtună hibernală pe Coasta de Est a SUA

Un purtător de cuvânt al procuraturii din Varşovia a declarat că are loc o investigaţie privind ‘un act de violenţă împotriva unui minor’. Procurorii încearcă să stabilească identitatea atacatorului.

Ministrul de interne Mariusz Blaszczak a calificat atacul drept ‘scandalos’, afirmând că un astfel de comportament este inacceptabil. El a acordat acestui caz statutul de prioritate şi comandantul poliţiei naţionale a fost însărcinat să coordoneze operaţiunea poliţiei în acest caz.

Potrivit tatălui fetei, aceasta a fost atacată de un bărbat, având vârsta în jur de 40 de ani, în timp ce se întorcea de la şcoală.

Tags: Mariusz BlaszczakMateusz MorawieckiPoloniavarsovia
Categorii: Diaspora