Premierul polonez denunţă atitudinea ‘mioapă’ a europenilor asupra Chinei

Publicat:

Premierul polonez Mateusz Morawiecki şi-a exprimat regretul joi faţă de atitudinea “mioapă” a europenilor asupra Chinei, într-o aluzie clară la vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron în această ţară, potrivit France Presse, potrivit agerpres.   

“Ei se întorc, cu o viziune mioapă, spre China pentru a putea vinde produse europene cu preţul unui enorm cost geopolitic, crescând dependenţa noastră faţă de China mai degrabă decât s-o reducă”, a afirmat el într-un discurs la Washington.


Citește și: Ruşii se plâng de întârzierile în eliberarea vizelor pentru delegaţia lor la ONU

“Nu puteţi să protejaţi Ucraina astăzi, iar mâine să spuneţi că Taiwanul nu este treaba voastră”, a adăugat premierul polonez într-o alocuţiune rostită la centrul de cercetare Atlantic Council, parafrazându-l pe preşedintele francez fără a-l numi totuşi.

“Cred, Doamne fereşte, că dacă Ucraina cade, dacă Ucraina este cucerită, în ziua următoarea China ar putea ataca – poate ataca – Taiwanul”, a opinat Morawiecki.

Preşedintele Macron a provocat un val de controverse după vizita sa de stat în China, când a declarat că Europa nu ar trebui să se alinieze automat SUA sau Chinei în cazul unui conflict legat de Taiwan.

Premierul polonez a ironizat conceptul de autonomie strategică a europenilor, făcând din nou aluzie la declaraţiile preşedintelui francez.

“Autonomia europeană, sună şic, nu-i aşa? Dar asta înseamnă schimbarea centrul de gravitaţie spre China şi ruperea legăturilor cu SUA”, a afirmat el.

Citește și: Autorităţile americane l-au identificat pe autorul ‘Pentagon Leaks’

“Nu reuşesc să înţeleg prea bine conceptul de autonomie strategică dacă acesta vrea să însemne, de fapt, să-ţi tragi un glonţ în picior”, a spus şeful guvernului polonez, vorbind despre o “eroare dramatică”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.