
Portuguese Prime Minister Antonio Costa gestures during a press conference on Novo Banco sale at Sao Bento Palace in Lisbon on March 31, 2017. / AFP PHOTO / PATRICIA DE MELO MOREIRA (Photo credit should read PATRICIA DE MELO MOREIRA/AFP/Getty Images)
Premierul Portugaliei, Antonio Costa, a intrat joi în “izolare preventivă” după ce miercuri a avut o întrevedere cu preşedintele francez Emmanuel Macron, testat pozitiv pentru COVID-19, a anunţat cabinetul său, informează AFP, potrivit agerpres.
Costa va rămâne în izolare până la o “evaluare a nivelului de risc de către autorităţile sanitare”, a anunţat biroul său de presă într-un comunicat. Premierul “nu prezintă niciun simptom” şi a efectuat un test pentru COVID-19 în dimineaţa zilei de joi, precizează comunicatul.
Citește și : Merkel îi bagă în ședință pe fondatorii BioNTech
Şeful executivului socialist a decis să-şi anuleze “întreaga agendă care implica prezenţa sa fizică”, printre care vizite în Republica Sao Tome şi Principe şi în Guineea-Bissau, două foste colonii portugheze în Africa.
Costa a participat miercuri la un dineu la Palatul Elysee alături de preşedintele francez, în problema preşedinţiei Consiliului UE, pe care Portugalia se pregăteşte să o preia începând din 1 ianuarie pentru şase luni.
Cu o populaţie de circa 10 milioane de locuitori, Portugalia a înregistrat de la începutul pandemiei până miercurea aceasta puţin peste 5.800 de decese cauzate de COVID-19.
Joi, Preşedinţia franceză a anunţat că Emmanuel Macron a fost testat pozitiv la coronavirus. Preşedinţa franceză a transmis că Macron şi echipa sa încearcă să identifice unde ar fi putut să se infecteze preşedintele.
Citește și : Italienii vor fi vaccinați în masă imediat după Crăciun
Emmanuel Macron a participat la Consiliul European de la Bruxelles pe 10-11 decembrie. Programul său din ultima săptămână a mai inclus un prânz privat cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, prilej cu care i-a decernat Marea Cruce a Legiunii de Onoare.
Tot în această săptămână, Macron a avut dineuri de lucru cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum şi cu premierii spaniol şi portughez. De asemenea, a fost văzut strângându-şi mâinile cu secretarul general al OECD, Angel Gurria.
This post was last modified on 17/12/2020 16:09 16:09