Premierul Republicii Moldova a cerut, la ONU, retragerea trupelor ruseşti de pe teritoriul ţării

Publicat:

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a cerut, de la tribuna ONU, retragerea trupelor ruseşti de pe teritoriul ţării, informează sâmbătă un comunicat al guvernului de la Chişinău, potrivit agerpres.

În discursul său rostit la cea de-a 73-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, premierul s-a referit şi la exerciţiile militare efectuate de trupele care staţionează ilegal în Republica Moldova, împreună cu structurile paramilitare neconstituţionale.


Citește și : Igor Dodon a avut o întâlnire de lucru cu Vladimir Putin şi va efectua o vizită oficială la Moscova

”Astăzi, încă o dată, de la această tribună, facem apel la Federaţia Rusă să înceteze aceste activităţi ilegale şi provocatoare şi să reînceapă, necondiţionat şi fără întârziere, procesul de retragere a forţelor militare şi a armamentelor sale, conform angajamentelor asumate la Summit-ul OSCE din Istanbul din 1999 şi întru respectarea obligaţiilor care derivă din dreptul internaţional şi Carta ONU”, a declarat premierul.

Cu această ocazie, Pavel Filip le-a mulţumit statelor care au susţinut acum câteva luni adoptarea de către Adunarea Generală ONU a rezoluţiei privind retragerea forţelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova.

”Adunarea Generală a declarat, fără echivoc, că neconformarea Federaţiei Ruse cu normele dreptului internaţional şi Carta ONU a condus la violarea făţişă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi, în consecinţă, ea trebuie să-şi retragă necondiţionat, complet şi fără întârziere, armamentele şi forţele militare”, a subliniat premierul.

Şeful guvernului de la Chişinău a salutat şi înscrierea pe agenda actualei sesiuni a AG ONU a unui punct nou privind ”Retragerea completă a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”, care înseamnă menţinerea acestui subiect în atenţia comunităţii internaţionale.

El a menţionat că exerciţiile militare comune ale Grupului Operaţional de Forţe Ruse, staţionat ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, cu structurile paramilitare neconstituţionale, reprezintă o încălcare continuă a ”Acordului moldo-rus de încetare a focului din 1992”, document ce conţine un angajament expres al Federaţiei Ruse privind asigurarea strictă a ”neutralităţii forţelor militare ruse” pe durata procesului retragerii lor de pe teritoriul Republicii Moldova.

Citește și : Şapte palestinieni, inclusiv doi minori, ucişi de tiruri israeliene în Fâşia Gaza (ministru palestinian)

Premierul susţine că retragerea completă a trupelor ruseşti va facilita procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi de reintegrare a ţării.

”În pofida dificultăţilor care frânează procesul de reglementare, autorităţile de la Chişinău sunt determinate să identifice, în formatul de negociere ‘5+2’, o soluţie politică pentru acest conflict prelungit, generat din exterior în partea de est a Republicii Moldova”, a subliniat el.

Potrivit comunicatului, Pavel Filip a vorbit şi despre eforturile Republicii Moldova pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. În acest sens, a fost elaborată strategia de dezvoltare ‘Moldova 2030′, aliniată la angajamentele internaţionale, inclusiv la Acordul de Asociere RM-UE.

”Prin alinierea la principiile şi standardele europene, prin armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană, ne propunem să aducem ţara mai aproape de UE şi să asigurăm sustenabilitatea procesului de modernizare’, a conchis şeful guvernului.

Premierul Pavel Filip a susţinut un discurs de la tribuna Adunării Generale ONU pentru a treia oară. Republica Moldova a devenit membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite la data de 2 martie 1992.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.