Premierul Republicii Moldova EXCLUDE unirea cu România

Publicat:

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, exclude o reunificare a ţării sale cu România, în ciuda înmulţirii apelurilor la unire, dar spune că cele două state vor fi “împreună” în Uniunea Europeană, relatează vineri The Guardian în ediţia sa online, potrivit agerpres.

Într-un interviu pentru cotidianul britanic realizat cu ocazia unei vizite la Bruxelles, Pavel Filip a spus că locul Republicii Moldova este ca stat suveran, independent de România.


Citeşte şi: Franța contrează puternic SUA: Sancţiunile americane împotriva companiilor europene sunt ‘inacceptabile’

“S-a vorbit prea mult despre reunificare, identitate, limbă, iar eu vreau să mă uit la dezvoltarea concretă a ţării”, a declarat el pentru The Guardian.

“Toate aceste probleme sentimentale ar trebui lăsate pentru vremuri mai bune”, a adăugat el, prezicând că Republica Moldova va fi “împreună” cu România în Uniunea Europeană. “La sfârşitul mandatului meu, vom vedea că acest drum spre UE nu va mai fi discutabil, ci ireversibil”, a subliniat el.

Opoziţia sa faţă de reunificare este împărtăşită de majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova, deşi 32% dintre aceştia sprijină unirea cu România, conform unui sondaj recent, comentează cotidianul britanic.

Citeşte şi: Fraudă cu paşapoarte în Ungaria: Washingtonul intenţionează să ridice scutirea de viză (presă)

Pavel Filip a spus că relaţiile cu România sunt la un “nivel ridicat fără precedent”, dar a atras atenţia asupra interferenţelor din exterior.

“Există ţări care stimulează acest sentiment (naţionalist – n.r.) şi alimentează diviziunea”, a afirmat el, menţionând Rusia şi România.

“Noi nu vrem să fim prinşi în acest joc”, a adăugat el.

Pavel Filip s-a aflat într-o vizită la Bruxelles pentru a discuta despre Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova cu UE în 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.