Premierul scoţian Nicola Sturgeon susţine că o victorie a partidului său în alegeri va duce la un nou referendum asupra independenţei

Publicat:

Premierul scoţian Nicola Sturgeon a dat asigurări miercuri că o victorie a partidului său secesionist în alegerile locale din 6 mai va duce la un nou referendum asupra independenţei, informează AFP, potrivit agerpres.  

“Va fi un nou referendum asupra independenţei dacă poporul scoţian va vota pentru un nou referendum asupra independenţei”, a declarat lidera Partidului Naţional Scoţian (SNP, secesionist) în Parlamentul de la Edinburgh.


Citește și : Etna ERUPE din nou! Aeroportul din Catania a fost ÎNCHIS

Contestată pentru modul în care a gestionat acuzaţiile de hărţuire sexuală împotriva predecesorului său Alex Salmond, în final achitat de justiţie, Nicola Sturgeon a supravieţuit marţi unei moţiuni de cenzură în parlament.

Exonerată de un raport independent de orice încălcare a codului de conduită ministerial, Nicola Sturgeon se concentrează acum pe alegeri. Ea speră să câştige o majoritate în parlamentul local care să facă imposibil un refuz al guvernului lui Boris Johnson de a organiza o nouă consultare populară asupra independenţei.

În faţa unei comisii parlamentare, Boris Johnson şi-a reafirmat marţi refuzul, argumentând că un astfel de referendum, pe un subiect atât de “toxic” şi care seamănă “divizare”, poate fi organizat doar o dată în decursul unei generaţii.

În 2014, scoţienii au decis cu 55% din voturi să rămână în cadrul Regatului Unit.

Luni, guvernul scoţian a publicat un proiect preliminar al legii pentru un nou referendum asupra independenţei după pandemie. Potrivit acestui text, parlamentul scoţian ar trebui să decidă data la care să aibă loc votul. Guvernul local consideră că acesta ar trebui să aibă loc după criza sanitară.

Întrebarea pusă – “Trebuie să devină Scoţia o ţară independentă?” – va rămâne aceeaşi ca în 2014.

Citește și : Spitalele din Ungaria sunt la limită: ‘EVITAŢI să vă infectaţi!’

Brexit-ul, împotriva căruia scoţienii au votat în proporţie de 62% în 2016, a schimbat de atunci datele problemei şi a consolidat aspiraţiilor secesioniste.

Potrivit unor sondaje mai recente, conflictele dintre actuala lideră a SNP şi predecesorul său Alex Salmond au dus la o reducere a susţinerii pentru partidul condus de Nicola Sturgeon şi pentru independenţă, care îşi menţine cu toate acestea un uşor avantaj.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile Numărul abonaților Netflix a crescut cu 16,5% de la an la an în ultimul trimestru, încă...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 616 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 616 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 20.07.2024 până...

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor Acţiunile companiilor americane CrowdStrike, specializată în securitate cibernetică, şi Microsoft au scăzut...

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.