Premierul slovac propune 500 de euro pentru vârstnicii vaccinaţi cu doza ‘booster’

Publicat:

Ministerul de Finanţe slovac a propus joi ca persoanele cu vârste de peste 60 de ani care se vaccinează anti-COVID-19 cu doza ”booster” să primească un cec de 500 de euro pe care să-l poată folosi în sectorul cultural sau în cel gastronomic, ca măsură de impulsionare a vaccinării relativ reduse în Slovacia, de aproximativ 45% în prezent, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

”Puţini pensionari se vaccinează cu a treia doză. Am încredere că vom încuraja aceste persoane să se vaccineze cu doza a treia. Este ceva vital pentru noi”, a declarat ministrul Igor Matovic, adăugând însă că propunerea mai trebuie dezbătută şi în parlament.


Citește și : Emiratele Arabe Unite sărbătoresc 50 de ani de la crearea ca stat

Dacă această iniţiativă nu va avea succes, el a ţinut să precizeze că va susţine instituirea vaccinării obligatorii. ”Prioritar este să convingem, pentru că nu am reuşit prin argumente”, a recunoscut ministrul slovac de finanţe, care a fost premier în guvernul precedent.

Însă propunerea sa a provocat deja opinii divergente în cadrul coaliţiei de patru partide care formează guvernul de la Bratislava.

Slovacia este în prezent ţara cu cea mai ridicată rată de infectare cu coronavirus în lume, înregistrând în ultimele şapte zile 1.425 de cazuri de COVID-10 la 100.000 de locuitori. Numărul pacienţilor COVID-19 spitalizaţi era joi de 3.394, în 82% din aceste cazuri fiind vorba despre persoane care nu s-au vaccinat cu schema completă, iar 26% dintre aceşti pacienţi sunt în stare gravă.

Citește și : Este OFICIAL! Sebastian Kurz iese pe uşa din dos a politicii austriece

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.