Premierul slovac Robert Fico : Criteriile pentru transferul instituțiilor UE din Marea Britanie au fost încălcate

Publicat:

Criteriile pentru transferul sediului instituţiilor Uniunii Europene din Marea Britanie au fost încălcate, a acuzat miercuri premierul slovac Robert Fico, în reacţie la eşecul candidaturii ţării sale pentru a găzdui Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) după ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, transmite agerpres .

Oraşul olandez Amsterdam a fost desemnat, luni seară, după trei runde de vot, pentru a găzdui sediul EMA, care va trebui să fie mutat de la Londra în perspectiva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Bratislava, considerată la un moment dat favorită, a fost eliminată din prima rundă de vot.


Robert Fico a calificat faptul că EMA va fi găzduită de Amsterdam şi nu de unul din noile state membre ale Uniunii drept un exemplu recent de încălcare a criteriilor stabilite de UE. “Au fost stabilite criterii clare privind relocarea agenţiilor din Marea Britanie pe continentul european. Aceste criterii au fost ignorate complet, iar jucătorii mari au făcut ce-au vrut cu cei mici”, a afirmat premierul slovac într-un discurs rostit la o conferinţă pe teme energetice.

“Astăzi este absolut clar că vor mai fi chestiuni care vor diviza UE. Regret foarte mult acest lucru şi trebuie să discutăm aceste probleme în UE într-un mod cât de poate de deschis”, a mai spus Fico.

La rândul său, vicepremierul şi ministrul de interne Robert Kalinak a declarat miercuri, după şedinţa de guvern, că acest vot reflectă “o atitudine foarte ciudată” şi că Bratislava nu este deloc mulţumită de acest rezultat, amintind că “există un proverb rusesc care spune ‘am vrut să facem lucrurile cât mai bine, dar a ieşit ca de obicei’ “.

Citește și : Criza politică din Germania vazută sub o altă formă

El a respins însă ideea că a fost vorba de o pedeapsă pentru atitudinea Slovaciei legat de criza migraţiei, menţionând că şi oraşe ca Barcelona şi Milano au depus eforturi intense pentru a găzdui EMA, dar în cele din urmă “a câştigat un candidat care nu s-a făcut auzit deloc şi care nici măcar nu a construit o clădire”.

În ce-l priveşte, secretarul de stat pentru afaceri externe şi europene, Lukas Parizek, a subliniat că, deşi este “păcat” că nu a câştigat, candidatura Slovaciei a fost “evaluată ca bună în procesul pregătitor, când au fost prezentate proiectele”. “Restul e despre politică şi acorduri între ţări, iar aici am eşuat. Aşa că, să sperăm că vom reuşi cu altă ocazie”, a conchis secretarul de stat, respingând afirmaţiile că Europa continuă să fie divizată între “est” şi “vest”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministrul apărării din Israel cere un acord rapid pentru eliberarea ostaticilor

Ministrul apărării din Israel cere un acord rapid pentru eliberarea ostaticilor Ministrul israelian al apărării Yoav Gallant a cerut duminică o reuniune urgentă a cabinetului...

Ministru ceh: R. Moldova poate miza pe expertiza Cehiei în procesul de integrare europeană

Ministru ceh: R. Moldova poate miza pe expertiza Cehiei în procesul de integrare europeană Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, s-a întâlnit ieri la...

Incident violent în capitala Franței. Patru persoane au fost rănite într-o încăierare cu bâte, la Paris

Incident violent în capitala Franței. Patru persoane au fost rănite într-o încăierare cu bâte, la Paris Patru persoane au fost rănite într-o încăierare între cetățeni...

ONU condamnă Israelul pentru utilizarea forţei în Cisiordania ocupată

ONU condamnă Israelul pentru utilizarea forţei în Cisiordania ocupată Oficiul din Cisiordania ocupată al Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului a condamnat sâmbătă utilizarea forţei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.