Premierul Spaniei consideră că prin renunţarea la cravată se economiseşte energie

Publicat:

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, le-a cerut miniştrilor şi altor oficiali de stat să îi urmeze exemplul şi să nu mai poarte cravată, pentru a economisi energie prin reducerea consumului cu aerul condiţionat, transmite AFP, potrivit agerpres.  

El a apărut fără cravată şi cu gulerul cămăşii descheiat la o conferinţă de presă la Madrid şi a atras atenţia presei asupra acestei ţinute. “Mi-ar plăcea să observaţi că nu port cravată. Asta înseamnă că putem cu toţii să facem economii din punct de vedere energetic”.


Citește și : Patru militanţi pro-democraţie din Hong Kong pledează vinovat la acuzaţia de subminare

AFP menţionează că Sanchez poartă de obicei ţinute sobre, cu costum şi cravată, de câte ori apare în public şi în special la întâlnirile cu jurnaliştii.

Prim-ministrul s-a adresat şi sectorului privat: “Dacă nu este deja cazul, mi-ar plăcea să nu purtaţi cravată când nu este necesar. Astfel puteţi contribui, ca şi noi, la economiile de energie care sunt atât de necesare în ţara noastră”.

Şeful guvernului spaniol a anunţat că miniştrii vor adopta luni mai multe “măsuri urgente” – despre care nu a dat detalii – pentru economisirea energiei, “în concordanţă cu ceea ce fac alte ţări europene”.

Spania a acţionat recent pentru reducerea consumului de energie în cadrul eforturilor cerute de Uniunea Europeană pentru a elimina dependenţa de gazele naturale importate din Rusia. Printre altele, a fost încurajată telemunca, cu scopul de a limita utilizarea aerului condiţionat în sediile instituţiilor publice şi s-a recomandat reglarea climatizării la cel puţin 27 de grade şi a încălzirii pe timp de iarnă la maximum 19 grade.

Citește și : Noul ambasador al Statelor Unite NU are voie să intre în Nicaragua

“Planul pentru eficienţă energetică” a fost publicat în Monitorul Oficial la sfârşitul lui mai.

Comisia Europeană a prezentat în aceeaşi lună un plan în valoare de 210 miliarde de euro care prevede dezvoltarea surselor de energie regenerabile şi economisirea energiei, ca reacţie la războiul din Ucraina. Tot cu scopul de a reduce achiziţiile de gaze din Rusia, Uniunea Europeană a cerut marţi tuturor ţărilor membre să îşi reducă consumul de gaze pe perioada august 2022 – martie 2023 cu cel puţin 15% din media pe ultimii cinci ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.