Premierul Spaniei este acuzat de plagiat

Publicat:

Şeful guvernului spaniol Pedro Sanchez se confruntă cu acuzaţii de plagiat în teza sa de doctorat, în plin scandal privind diplomele îndoielnice ale unor oameni politici locali, care zdruncină de mai multe luni scena politică din Spania, relatează joi AFP, potrivit agerpres.

‘Informaţiile apărute în unele media care susţin existenţa plagiatului în redactarea tezei mele de doctorat sunt absolut FALSE’, a reacţionat furios premierul spaniol într-o postare joi pe contul său de Twitter.


Citeşte şi: Alunecare de teren pe una dintre cele mai populare insule din lume. Cel puţin trei oameni sunt răniţi – FOTO

‘Voi întreprinde acţiuni în justiţie pentru a-mi apăra onoarea şi demnitatea, dacă ceea ce a fost publicat nu este rectificat’, a avertizat el.

Este vizat în special cotidianul de dreapta ABC, care publică joi pe prima pagină un articol cu privire la acuzaţiile de plagiat, intitulat ‘Copy paste-ul Dr. Sanchez’.

ABC susţine că, după ce a citit teza publicată în 2012 de către şeful guvernului cu titlul ‘Inovaţiile diplomaţiei economice spaniole: analiza sectorului public (2000-2012)’, Pedro Sanchez a plagiat alţi economişti şi rapoarte guvernamentale.

Citeşte şi: Deşi Rusia desfăşoară cele mai ample exerciţii militare din ultimii 40 de ani, Putin încearcă să calmeze Occidentul: ‘Nu avem şi nu puteam avea planuri agresive’

Publicaţia online de dreapta Ok Diario îl acuză de asemenea pe premierul socialist de plagiat.

Ministrul sănătăţii, Carmen Monton, acuzată de plagiat în lucrarea sa de masterat, a fost nevoită să demisioneze marţi.

Miercuri seara, liderul partidului de centru-dreapta Ciudadanos, Albert Rivera, i-a cerut lui Pedro Sanchez să-şi facă publică teza. ‘Există îndoieli rezonabile cu privire la teza dumneavoastră (…) Faceţi-o publică’, a lansat Rivera în Camera Deputaţilor.

‘Teza este publicată, conform legislaţiei’, a reacţionat Sanchez, fără să-şi ascundă indignarea.

Citeşte şi: România, pe urmele Ungariei! Viorica Dăncilă este chemată în plenul Parlamentului European

Este adevărat că teza lui Pedro Sanchez se află în acces liber la o universitate de la periferia Madridului, dar ea nu poate fi consultată online şi nu poate fi fotocopiată. De miercuri, ziariştii spanioli se înghesuie la biblioteca universităţii respective pentru a o consulta.

Aceste acuzaţii la adresa premierului Pedro Sanchez survin în timp ce Spania este zdruncinată de mai multe luni de scandalul ‘mastergate’, care l-a afectat în special pe liderul opoziţiei de dreapta Pablo Casado, care a recunoscut că a obţinut un master în dreptul regiunilor, fără a participa la cursuri şi fără să prezinte o diplomă de absolvire.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit Prăbuşirea parţială a unui pod de autostradă, provocată...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.