Premierul spaniol dorește ca parlamentul catalan să fie format pe 17 ianuarie

Publicat:

Premierul spaniol Mariano Rajoy a cerut ca parlamentul catalan să fie format pe 17 ianuarie, ca prim pas pentru restabilirea unui guvern regional, după ce Catalonia a fost pusă sub tutela Madridului în urma declaraţiei legislativului catalan de autoproclamare a independenţei, relatează Reuters.

Prima rundă de vot în legislativul catalan pentru alegerea preşedintelui regiunii trebuie să aibă loc în următoarele zece zile, a menţionat Rajoy, potrivit agerpres .


De îndată ce parlamentul este format, membrii săi trebuie să desemneze un candidat pentru a conduce guvernul regional, care trebuie să treacă apoi de un vot de încredere.

Citește și : Palestinienii continuă protestele anti-Trump în Fâșia Gaza și în Cisiordania

Partidele separatiste din Catalonia au obţinut din nou majoritate în alegerile din 21 decembrie, dar ar putea avea dificultăţi în formarea unui guvern, întrucât mulţi dintre liderii lor au fost inculpaţi de justiţia spaniolă în legătură cu rolul lor în mişcarea de secesiune, unii fiind în prezent în arest, alţii alegând autoexilul, printre aceştia din urmă fiind şi fostul lider catalan, Carles Puigdemont.

Premierul Mariano Rajoy a apreciat vineri drept ‘absurd’ ca liderul catalan destituit Carles Puigdemont să vrea să guverneze Catalonia din Belgia, unde s-a refugiat împreună cu patru dintre foştii săi miniştri pentru a scăpa de urmăririle judiciare.

‘Este absurd să pretinzi că eşti preşedintele unei regiuni trăind în străinătate şi încă şi mai absurd să pretinzi că exerciţi aceste funcţii din străinătate’, a declarat Rajoy în faţa presei, la o săptămână după ce partidele secesioniste şi-au reînnoit majoritatea în Parlamentul regional.

Lista lui Puigdemont este cea care a întrunit cele mai multe voturi ale susţinătorilor independenţei în alegerile regionale din 21 decembrie. Partizanii săi examinează posibilitatea să-şi prezinte candidatura pentru funcţia de şef al executivului regional la distanţă.

Partidul rival, Stânga republicană din Catalonia (ERC), îi cere în schimb lui Puigdemont să revină în Spania, unde acesta ar fi arestat şi încarcerat, la fel ca liderul lor, Oriol Junqueras.

Ambii au fost inculpaţi pentru ‘rebeliune’ şi ‘separatism’, împreună cu alţi 20 de lideri separatişti, pentru rolul lor în tentativa de separare a Cataloniei a cărei independenţă a fost proclamată de parlamentul regional la 27 octombrie.

Rajoy a plasat imediat regiunea sub tutelă, destituind guvernul şi dizolvând Parlamentul pentru a convoca imediat noi alegeri.

Puigdemont a părăsit Spania în secret şi a reapărut în Belgia câteva zile mai târziu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.