X

Premierul spaniol Sanchez exclude o mare coaliţie înaintea alegerilor anticipate

Prim-ministrul spaniol în exerciţiu Pedro Sanchez a exclus o mare coaliţie a partidului său de centru-stânga PSOE cu Partidul Popular (PP, conservator) în timp ce ţara se pregăteşte pentru noi alegeri, relatează vineri DPA, scrie agerpres.

Sanchez a declarat vineri că va continua să caute sprijin de la alianţa electorală de stânga Unidas Podemos (UP), dar fără a intra într-o coaliţie oficială.

Citește și : Tiruri de ‘proiectile’ din Gaza spre Israel, o casă a fost lovită

Alegerile parlamentare anticipate sunt programate pentru 10 noiembrie, după ce luni de negocieri de coaliţie în urma alegerilor de la sfârşitul lunii aprilie au eşuat.

Liderul Podemos, Pablo Iglesias, a susţinut în timpul campaniei că Sanchez nu ar exclude o coaliţie cu conservatorii. Sanchez, vorbind în timpul campaniei în nordul Spaniei, l-a îndemnat acum să renunţe la rezistenţa de a sprijini un guvern PSOE, a relatat cotidianul El Pais.

PSOE (Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol) al lui Sanchez a apărut ca cea mai puternică formaţiune în alegerile din aprilie,
distanţându-se de PP, dar cu 29% din voturi nu a reuşit să câştige o majoritate absolută.

Citește și : ONU va examina proiectul preşedintelui Erdogan privind refugiaţii sirieni

Potrivit majorităţii sondajelor, alegerile din noiembrie ar produce un rezultat similar, care ar putea duce la continuarea impasului politic la Madrid.

În urma unui vot de încredere împotriva predecesorului său conservator Mariano Rajoy, Sanchez a condus Spania cu un
guvern minoritar din iunie 2018, deşi numai pentru ultima lună ca prim-ministru în exerciţiu.

Tags: alegericoalitiePablo IglesiasPedro SanchezPPPSOEUnidas Podemos
Categorii: Diaspora