X

Premierul suedez recunoaşte victoria opoziţiei de dreapta în alegerile legislative şi demisionează

Prim-ministrul suedez Magdalena Andersson a recunoscut miercuri seară înfrângerea stângii şi victoria blocului de opoziţie format din partide de dreapta şi extremă-dreapta în alegerile legislative de duminică, după numărarea aproape în totalitate a voturilor exprimate în acest scrutin foarte strâns, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres

Lidera social-democrată şi-a anunţat, într-o conferinţă de presă, demisia, care va fi înaintată oficial joi.

Citește și : Von der Leyen îi sfătuieşte pe eurodeputaţii nemulţumiţi de creşterea preţului la energie să-şi trimită facturile la Moscova

Blocul format din trei partide de dreapta (Moderaţii, Creştin-Democraţii şi Liberalii) şi partidul de extremă-dreapta Democraţii Suediei (SD) are ‘o mică majoritate, dar cu toate acestea o majoritate’, a declarat Magdalena Andersson.

‘Voi cere, prin urmare, mâine (joi) să fiu eliberată din atribuţiile mele de prim-ministru şi responsabilitatea pentru ce va urma va fi încredinţată preşedintelui parlamentului’, a adăugat ea.

Potrivit rezultatelor cvasi-definitive după numărarea voturilor în peste 99% din secţii, blocul condus de conservatorul Ulf Kristersson va obţine 176 de mandate, faţă de 173 ale blocului de stânga al Magdalenei Andersson.

Citește și : Comisia Europeană va propune mai multă flexibilitate în reducerea datoriei

Alegerile de duminică au fost atât de strânse, încât a fost nevoie să se aştepte numărarea câtorva zeci de mii de voturi miercuri pentru validarea rezultatelor complete.

Tags: alegeriMagdalena Anderssonopozitie
Categorii: Diaspora