X

Premierul tunisian Fakhfakh, puteri excepţionale în timpul pandemiei de coronavirus

Parlamentul tunisian a adoptat sâmbătă o lege acordând puteri sporite prim-ministrului Elyes Fakhfakh, care va putea legifera direct timp de două luni, cu scopul de a adopta mai rapid măsurile necesare pentru a face faţă pandemiei de coronavirus, notează AFP, scrie agerpres.

Cu o largă majoritate de 178 de voturi pentru, din totalul celor 217 deputaţi, în cursul unei şedinţe parţial desfăşurate prin videoconferinţă, parlamentul a încredinţat temporar o parte a prerogativelor sale şefului guvernului, pentru prima dată în Tunisia după adoptarea Constituţiei, în 2014.

Citește și : Bilanțul deceselor de COVID-19 în Europa

Articolul 70 al Constituţiei permite, “pentru un motiv bine determinat”, să se “delege şefului guvernului pentru o perioadă determinată, care nu depăşeşte două luni, puterea de a emite decrete-legi”.

“Era necesar, deoarece executivul este cel care trebuie să preia conducerea pentru a amenda rapid legea finanţelor, de exemplu, ori să modifice procedurile penale pentru respectarea izolării la domiciliu şi înăsprirea legilor pedepsind specula”, a explicat Nessryne Jelalia, directoarea organizaţiei neguvernamentale Al Bawsala care supraveghează activitatea parlamentului.

“Va trebui să vedem concret dacă măsurile care vor fi luate (de premierul Fakhfakh) vor fi proporţionale şi necesare”, a adăugat ea.

La finalul celor două luni, textele adoptate fără votul parlamentului vor fi supuse “aprobării Adunării”.

Cu prilejul examinării proiectului de lege în comisia parlamentară, deputaţii au limitat iniţial la o lună extinderea prerogativelor premierului, semnal rivalităţilor adânci dintre diferitele curente politice.

Pentru Curentul Democrat (centru stânga) care dispune de 22 de mandate, Articolul 70 “vizează să doteze guvernul cu flexibilitatea necesară pentru a pune în funcţiune mecanismele de combatere a coronavirusului”, potrivit unui comunicat.

Citește și : Coronavirus în SUA: 300.000 de cazuri înregistrate și peste 8.000 de morţi

Unii deputaţi şi-au exprimat îngrijorarea că acest proiect de lege urmăreşte centralizarea puterii executive.

De la începutul lui martie, 533 de cazuri, dintre care 19 decese cauzate de coronavirus au fost înregistrate oficial în Tunisia, unde izolarea la domiciliu pe întreg teritoriul ţării a început la 22 martie şi ar urma să se încheie la 19 aprilie.

Tags: coronavirusElyes FakhfakhNessryne JelaliapandemieTunisia
Categorii: Sinteze