Premierul Tunisiei i-a demis pe ministrul de externe şi pe cel al apărării

Publicat:

Premierul Tunisiei 

a creat surpriză demiţându-i pe ministrul de externe şi pe cel al apărării după consultări cu noul preşedinte al ţării, Kais Saied, potrivit unui comunicat difuzat pe site-ul preşedinţiei, relatează EFE şi Reuters marţi, potrivit agerpres.


Potrivit comunicatului, decizia a fost luată “de comun acord” cu noul preşedinte, care a depus jurământul în faţa Parlamentului în urmă cu doar o săptămână.

Citește și : Armata lui Bashar Al-Assad se luptă violent cu militarii turci în nordul Siriei

Chahed i-a numit pe Karim Jamoussi, ministrul justiţiei, în funcţia de ministru al apărării interimar, şi pe Sabri Bachtabji în funcţia de ministru de externe.

O întâlnire care a avut loc luni la Palatul Prezidenţial din Cartagina între preşedinte şi ministrul german de externe, Heikio Mass, a stârnit zvonuri despre absenţa omologului său tunisian, aşa cum prevede protocolul, relatează EFE.

Ambii miniştri demişi au fost apropiaţi de cercul puterii fostului preşedinte Beji Caid Essebsi, primul preşedinte al Tunisiei ales democratic prin sufragiu universal, care a murit pe 25 iulie, la vârsta de 92 de ani, ceea ce a dus la avansarea alegerilor prezidenţiale planificate la sfârşitul anului.

Saied i-a succedat preşedintelui interimar Mohamed Ennaceur, numit pentru 90 de zile în fruntea statului tunisian după decesul lui Essebsi.

Aproape necunoscut până de curând pe scena politică, Kais Saied, 61 de ani, a fost ales noul preşedinte al Tunisiei cu 72,71% din voturi, devansându-l cu mult pe controversatul om de afaceri Nabil Karoui.

Victoria lui Saied a constituit o grea lovitură pentru elita politică aflată la guvernare, acuzată că a eşuat în a îmbunătăţi standardul de viaţă al tunisienilor şi în a pune capăt corupţiei, după ce revoluţia din 2011 a introdus democraţia în această ţară din nordul Africii.

Citește și : Premierul Libanului, Saad Hariri, demisionează

Conform Constituţiei tunisiene din 2014, care a instituit un sistem parlamentar mixt, printre prerogativele preşedintelui este numirea miniştrilor Apărării, Afacerilor Externe şi Securităţii Naţionale după consultarea cu Executivul. De asemenea, are iniţiativă legislativă şi prezidează Consiliul de securitate naţională.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.