Premierul ucrainean mulţumeşte SUA după ce Ucraina a primit încă 1,7 miliarde de dolari

Publicat:

Premierul ucrainean Denis Şmigal a mulţumit marţi Statelor Unite ale Americii pentru “incredibilul lor sprijin”, după ce Ucraina a primit încă 1,7 miliarde de dolari sub formă de asistenţă financiară internaţională, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Şmigal a confirmat primirea banilor, despre care sâmbătă a indicat că vor veni din fondul creat de Banca internaţională pentru reconstrucţie şi dezvoltare a Băncii Mondiale, Asociaţia pentru dezvoltare internaţională şi Agenţia SUA pentru dezvoltare internaţională.


Citește și : Gazprom a redus livrările de gaze către OMV cu 70% din cantitatea comandată

“Recunoscător SUA & @POTUS (preşedintele SUA Joe Biden) pentru sprijinul lor incredibil”, a scris marţi pe Twitter premierul ucrainean.

Sâmbătă, acesta a mai precizat că acest grant nerambursabil a fost convenit “ca urmare a amplei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei” şi banii vor fi destinaţi acoperirii costurilor serviciilor medicale.

Este vorba de o nouă tranşă din ajutorul economic de 7,5 miliarde de dolari promis de SUA Kievului în mai.

 

Citește și : Guvernatorul regiunii Kaliningrad propune interzicerea totală a circulaţiei mărfurilor între statele baltice şi Rusia

Până acum, împreună cu banii de marţi, ajutorul economic al SUA pentru Ucraina de la debutul conflictului se ridică la 4 miliarde de dolari.

În aprilie şi mai, Washingtonul a livrat încă două ajutoare de câte 500 de milioane de dolari tot via Banca Mondială pentru “susţine necesităţile critice” ale Ucrainei, sume ce nu s-au înscris în planul de 7,5 miliarde promis de Biden în mai, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar ‘prudenţa’ alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar 'prudenţa' alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi Fostul preşedinte rus Dmitri...

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri Rusia şi Ucraina au făcut miercuri un schimb de prizonieri, câte 95 de fiecare...

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat În...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.