Premiul Saharov al Parlamentului European, decernat opoziţiei din Venezuela şi deţinuţilor politici

Publicat:

Opoziţia şi deţinuţii politici politici din Venezuela au câştigat joi prestigiosul Premiu Saharov pentru libertatea de gândire acordat de către Parlamentul European, relatează dpa. 

‘Opoziţia democratică şi deţinuţii politici din Venezuela sunt câştigătorii Premiului Saharov pentru anul 2017’, a anunţat Guy Verhofstadt, deputat în Parlamentul European, într-un mesaj postat pe Facebook.


Venezuela se află într-o criză economică şi politică profundă, după tentativa preşedintelui Nicolas Maduro de a-şi consolida puterea şi de a reduce autoritatea Adunării Naţionale controlate de opoziţie creând o adunare rivală pentru a rescrie constituţia.

Preşedintele Parlamentului European Antonio Tajani a afirmat că premiul nu este numai o recunoaştere a ‘luptei curajoase’ a opoziţiei democratice din Venezuela. El a spus că parlamentul doreşte de asemenea să ‘aducă un tribut poporului venezuelean: tuturor celor care au fost închişi pe nedrept pentru că şi-au exprimat opinia, celor care se luptă să supravieţuiască zilnic din cauza unui regim brutal, pentru acele familii aflate în doliu pentru că i-au pierdut pe cei dragi în lunile de proteste neîntrerupte pentru libertate’.

Tajani a adăugat că premiul reafirmă ‘sprijinul neclintit pentru alegerea democratică a Adunarea Naţională din Venezuela aleasă în mod democratic’.

Premiul anual Saharov pentru libertatea de gândire a fost creat în 1988 de către Parlamentul European. Potrivit site-ului parlamentului, premiul este acordat ‘acelora care şi-au adus o contribuţie excepţională la lupta pentru drepturile omului în lume, atrăgând atenţia asupra încălcării drepturilor omului precum şi susţinându-i pe laureaţi şi cauza lor’.

Printre laureaţii anteriori se află supravieţuitori ai sclaviei sexuale practicate de către Statul Islamic şi bloggerul saudit Raif Badawi. Prima persoană căreia i s-a atribuit Premiul Saharov a fost Nelson Mandela, în 1988.

Premiul constă într-o diplomă şi suma de 50.000 euro, care vor fi acordate în cursul unei ceremonii la Strasbourg, pe 13 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Teatrul Național „Eugène Ionesco” vă invită să vă lăsați purtați de emoție în acest weekend și să veniți la spectacolul Oscar și Tanti Roz

Teatrul Național „Eugène Ionesco” vă invită să vă lăsați purtați de emoție în acest weekend și să veniți la spectacolul Oscar și Tanti Roz Alăturați-vă...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

Produse și dispozitive cosmetice pentru utilizare profesională depistate tăinuite printre bagaje personale

Produse și dispozitive cosmetice pentru utilizare profesională depistate tăinuite printre bagaje personale Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, după ce au supus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.