Preot ortodox, împuşcat la Lyon

Publicat:

Un preot ortodox de naţionalitate greacă a fost împuşcat în jurul orei 16:00 (15:00 GMT) în Lyon (sud-estul Franţei) şi presupusul autor a fugit, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru AFP şi DPA, potrivit agerpres.  

Preotul “îşi închidea biserica”, a precizat sursa, adăugând că este în stare gravă.


Citește și : Guvernul britanic impune restricţii exporturilor de vaccinuri antigripale

Martorii au spus că biserica este greco-ortodoxă, potrivit Reuters.

“Forţele de securitate şi salvare sunt acolo: Evitaţi zona şi urmaţi instrucţiunile autorităţilor”, a declarat Ministerul de Interne pe Twitter.

Acest incident survine la trei zile după ce un bărbat care striga “Allah Akbar! (Allah este mai mare) a decapitat o femeie şi a ucis alte două persoane în bazilica Notre-Dame-de-l’Assomption din Nisa. Atacul a avut loc în ziua în care musulmanii sărbătoreau naşterea profetului Mohamed.

În urmă cu două săptămâni, un profesor la o şcoală de la periferia Parisului a fost decapitat de un atacator de 18 ani, presupus a fi originar din Tunisia, care aparent era supărat pentru că profesorul arătase o caricatură a profetului Mohamed în timpul unei ore.

Musulmani din întreaga lume au criticat Franţa pentru că a apărat dreptul de a publica caricaturi înfăţişându-l pem profet.

Miniştri din guvernul francez avertizaseră că ar putea avea loc şi alte atacuri militante islamiste.

Franţa se află în izolare de vineri pentru a lupta împotriva epidemiei de COVID-19. Totuşi, guvernul a făcut o derogare până luni inclusiv pentru lăcaşele de cult pentru a sărbători Ziua Tuturor Sfinţilor.

Citește și : Trudeau: Libertatea de expresie îşi are limitele sale

După atacul de la Nisa, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat suplimentarea de la 3.000 la 7.000 a soldaţilor pentru operaţiunea Sentinel pentru a proteja lăcaşele de cult şi şcolile.

Acestora li se vor adăuga aproximativ 7.000 de membri ai forţelor de ordine, dintre care jumătate jandarmi în rezervă, care vor fi puşi la dispoziţia prefecţilor de luni pentru a asigura securitatea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.