X

Presa germană anunță sfârșitul politic al Theresei May

Publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung comentează, în editorialul de vineri, decizia politicienei conservatoare Theresa May de a părăsi funcţia de premier al Marii Britanii după finalizarea Brexitului, informează dpa, potrivit agerpres.

“Theresa May, care i-a succedat în funcţie mai puţin norocosului David Cameron, şi-a anunţat acum, mai mult sau mai puţin, sfârşitul politic.

Citește și: Alegeri în Ucraina: Generația MAIDAN, între eșecuri, dezamăgiri și perseverență

Dacă în cele din urmă se va întruni o majoritate pentru acordul de retragere – în cazul în care votul chiar are loc – atunci nu va fi ea cea care se va ocupa de Uniunea Europeană în viitor. Acesta o va face succesorul ei.

În lumina disputelor britanice, aceasta ar putea constitui un mare test al capacităţii omului de a suferi. În cazul unui Brexit dur, fostul ministru pentru Brexit Dominic Raab a cerut ambelor părţi să negocieze limitarea daunelor într-un mod realist şi pragmatic.

Citește și: American Airlines își suspendă zborurile spre Venezuela

Judecând după cea mai recentă răsturnare de situaţie trebuie spus: omul este fie cinic, naiv un joker”, apreciază editorialistul ziarului german.

Tags: brexitDavid CameronDominic Raabgermaniamarea britanieTheresa MayUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora