
Cotidianul italian La Repubblica titrează, în deschiderea site-ului său, că primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, ar fi pe cale să câștige turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, potrivit a două sondaje de tip exit-poll, care îl creditează cu un scor de 55%. Dacă acest rezultat se confirmă, scrie ziarul, victoria sa ar contrazice sondajele din ajun și ar liniști aliații occidentali ai României în privința poziției sale pro-europene și a sprijinului acordat Ucrainei, potrivit news.ro.
„Acest vot demonstrează că românii vor dialog, nu ură. Societatea noastră a dat dovadă de o forță impresionantă”, a declarat Nicușor Dan după închiderea urnelor, avertizând însă că urmează „vremuri economice dificile”.
În schimb, contracandidatul său, liderul AUR George Simion, a contestat imediat datele sondajelor, susținând că, potrivit estimărilor sale, ar fi obținut cu 400.000 de voturi mai mult decât Dan.
Potrivit La Repubblica, în primul tur Simion a obținut 40,9%, față de puțin peste 20% cât a avut Dan. Campania pentru turul al doilea a fost marcată de o schimbare rapidă de dinamică, sondajele dinaintea votului indicând o luptă strânsă: Simion era cotat cu 52%, iar Dan cu 48%, însă în ascensiune puternică.
Ziarul italian reamintește că scrutinul actual are loc după ce Curtea Constituțională a anulat, în decembrie anul trecut, rezultatul alegerilor din noiembrie, invocând acuzații de interferență rusă și o campanie masivă în favoarea lui Georgescu, câștigătorul inițial, care ulterior a fost exclus din cursă.
Într-o scurtă prezentare a celor doi candidați, La Repubblica îl descrie pe George Simion drept „fan al lui Donald Trump și fost huligan”, cunoscut pentru retorica sa incendiară și pentru purtarea frecventă a unei șepci cu sloganul „Make America Great Again”. El a acuzat în repetate rânduri fraude electorale și a refuzat să participe la dezbateri, în semn de loialitate față de Georgescu.
Despre Nicușor Dan, publicația notează că este „exact opusul lui Simion”: un pro-european în vârstă de 55 de ani, matematician, reales primar al Bucureștiului în 2024. A făcut campanie pe promisiunile de schimbare și onestitate, criticând establishmentul politic ca fiind corupt și arogant. Printre realizările sale ca edil, ziarul menționează modernizarea sistemului de termoficare, renovarea infrastructurii sportive și redresarea financiară a orașului.
Rezultatele oficiale ale scrutinului urmează să fie anunțate în cursul serii.