Presa rusă publică imagini cu scene de tortură dintr-o tabăra de muncă a unei închisori

Publicat:

Presa rusă independentă a publicat marţi imagini video despre care afirmă că arată deţinuţi torturaţi în tabăra de muncă a unei închisori, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.   

Novaya Gazeta, un ziar critic faţă de Kremlin, afirmă că imaginile au fost înregistrate în anul 2016 sau 2017 la o închisoare din Iaroslavl, la circa 250 de kilometri nord-est de Moscova, şi scurse către presă de o organizaţie pentru apărarea drepturilor omului.


Citește și: Prinţul Philip şi-a petrecut a şaptea noapte în spital

Aparent imaginile arată gardieni de penitenciar lovind cu brutalitate doi deţinuţi aproape dezbrăcaţi. Una dintre victime ar fi decedat ulterior la spital.

Postul de radio Eho Moskvîi a relatat la începutul săptămânii despre cazul unui deţinut care a fost torturat de alţi deţinuţi într-un penitenciar din apropierea oraşului Irkuţk. În loc să-l ajute, gardienii închisorii l-au imobilizat cu bandă adezivă şi i-au lăsat pe ceilalţi deţinuţi să-l lovească. Conform aceleiaşi relatări, directorul închisorii a fost demis ulterior.

Disidentul rus Aleksei Navalnîi ar putea să ajungă de asemenea într-un lagăr de muncă după ce sâmbătă un tribunal din Moscova a confirmat în cazul său o sentinţă de doi ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru încălcarea controlului judiciar. Dar încă nu este clar unde va fi încarcerat.

Citește și: România ajută Slovacia şi Serbia să lupte cu pandemia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.