Preşedinta comisiei electorale din Rusia, agresată cu un pistol cu electroşocuri chiar înainte de alegeri

Publicat:

Preşedinta comisiei electorale ruse a fost agresată în noaptea de joi spre vineri de un bărbat care i-a pătruns în locuinţă şi a tras asupra ei cu un pistol cu electroşocuri, a anunţat poliţia rusă, relatează AFP, scrie agerpres.

Atacul a vizat-o pe Ella Pamfilova în jurul orei 01.30 dimineaţă (22.30 GMT joi), chiar înaintea alegerilor locale contestate de duminică, care au provocat manifestaţii masive ale opoziţiei care a denunţat respingerea candidaţilor ei.


Citește și : Încă o lovitură pentru Johnson: Camera Lorzilor a adoptat legea care împiedică un Brexit fără acord

Poliţia a descris agresiunea din locuinţa Ellei Pamfilova, de 65 de ani, aflată într-un sat în afara Moscovei, drept “un atac armat”, adăugând că agresorul “a intrat în veranda casei pe o fereastră şi a atins-o pe proprietară cu un pistol cu impulsuri electrice de mai multe ori, după care a fugit”.

Preşedinta comisiei electorale ruse a participat la o conferinţă de presă vineri şi nu avea semne vizibile ale agresiunii. Ea a dat asigurări că se simte bine. “Voi supravieţui”, le-a spus ea jurnaliştilor, potrivit imaginilor difuzate la televiziune.

Poliţia a anunţat că a deschis o anchetă.

Media publice ruseşti au lansat ipoteza că atacul ar putea fi legat de alegerile de duminică. “Ce este, un jaf sau executarea unui ordin pentru a afecta alegerile?”, s-a întrebat televiziunea publică Russia 24.

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a denunţat, pe de altă parte, o “falsă” agresiune.

Preşedintă a comisiei electorale ruse, Pamfilova a sprijinit respingerea majorităţii candidaţilor opoziţiei pentru consiliul local din Moscova, pe motiv că semnăturile de susţinere ale alegătorilor de care aveau nevoie sunt în mare parte invalide.

Citește și : Şefa diplomaţiei suedeze părăseşte guvernul pentru a se dedica familiei

Decizia a provocat cea mai puternică mişcare de protest a opoziţiei de la revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin în 2012.

Tânăra avocată Lioubov Sobol, care a condus mişcarea de protest din această vară, a declarat că speră că “vinovaţii vor fi găsiţi rapid”. “Pamfilova ar trebui cu siguranţă să fie judecată pentru falsificarea alegerilor. Dar sunt împotriva pedepselor extrajudiciare”, a scris ea pe pagina ei de Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august Cetățenii reveniți acasă din diasporă sunt invitați să participe, în perioada 14...

România, locul 23 din 206 delegații prezente la JO Paris

România, locul 23 din 206 delegații prezente la JO Paris România a ocupat locul 23 din 206 delegații prezente la Jocurile Olimpice de la Paris din acest...

Sărbătoare culinară la Sipoteni: 450 de litri de zeamă și bucate tradiționale, pregătite de gospodine la cea de-a opta ediție a Festivalului Zemii

Sărbătoare culinară la Sipoteni: 450 de litri de zeamă și bucate tradiționale, pregătite de gospodine la cea de-a opta ediție a Festivalului Zemii În comuna...

Maia Sandu, mesaj de mulțumire campionilor olimpici: Fie că ați adus acasă medalii, fie că ați luptat până la ultima secundă, sunteți mândria noastră

Maia Sandu, mesaj de mulțumire campionilor olimpici: Fie că ați adus acasă medalii, fie că ați luptat până la ultima secundă, sunteți mândria noastră Medalii,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.