X

Preşedinta Comisiei Europene reacţionează după MASACRUL din Hanau

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, fost ministru federal al apărării în Germania, s-a declarat “profund şocată” de atacurile ucigaşe cu focuri de armă care au avut loc miercuri seara în Hanau, pentru care justiţia germană suspectează o “motivaţie xenofobă”, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

“Sunt profund şocată de tragedia care a avut loc noaptea asta în Hanau. În această dimineaţă, mă gândesc cu multă tristeţe la familiile şi apropiaţii victimelor şi vreau să transmit cele mai sincere condoleanţe. Astăzi, le împărtăşim doliul”, a notat pe contul său de Twitter fostul ministru al apărării.

Citeşte şi: ATAC ARMAT în două baruri din Germania: Nouă oameni au fost uciși!

Multe dintre victimele atacurilor cu focuri de armă care au avut loc în Hanau, în sud-vestul Germaniei, aveau origini străine, potrivit unor surse din cadrul forţelor de ordine germane, informează joi dpa.

Deocamdată nu a fost precizat dacă vreuna dintre victime era cetăţean străin.

Citeşte şi: Michael Bloomberg, atacat din toate părţile la prima dezbatere televizată a democraţilor

Guvernul turc a anunţat înainte de aceasta că unele dintre persoanele ucise în seria de atacuri asupra unor baruri de narghilea din Hanau erau cetăţeni turci.

Potrivit informaţiilor, atacatorul a intrat în baruri unde oamenii fumau narghilea şi a început să ucidă cu focuri de armă, în stil execuţie.

Tags: atacComisia Europeană (CE)germaniaHanauUrsula Von Der Leyen
Categorii: Externe