Preşedinta Comisiei Europene se declară întristată de vestea decesului prinţului Philip

Publicat:

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat vineri întristată de vestea decesului prinţului Philip, care a murit vineri la vârsta de 99 de ani, potrivit agerpres.

”Aş dori să transmit sincera mea compasiune Majestăţii Sale Regina, familiei regale şi poporului Regatului Unit în această zi foarte tristă”, a scris şefa executivului comunitar pe Twitter.


Citește și : UPDATE: DOLIU în UK! Prinţul Philip A MURIT la 99 de ani!

Decesul prinţului Philip a survenit la trei săptămâni după ce a fost internat timp de o lună în spital pentru o infecţie şi apoi o problemă cardiacă. După externare, prinţul Philip a revenit la castelul Windsor, situat la vest de Londra, unde şi-a petrecut perioada de izolare alături de soţia sa în vârstă de 94 de ani, aminteşte AFP.

Ducele de Edinburgh, care ar fi împlinit 100 de ani în iunie, fusese internat la data de 16 februarie în spitalul privat King Edward VII din capitala britanică ca “măsură de precauţie” după ce s-a simţit rău. Palatul Buckingham a precizat câteva zile mai târziu că spitalizarea venea ca urmare a unei infecţii.

Citește și : Turiştii spaţiali sunt gata de îmbarcare într-una dintre numeroasele MISIUNI private

La începutul lunii martie, el a fost transferat la o altă unitate medicală din Londra, St Bartholomew’s Hospital, unde se află cel mai mare serviciu cardiovascular specializat din Europa, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale desfăşurate “cu succes”. A revenit la spital pentru a-şi continua recuperarea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi “Martirul Unirii”, a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul Unirii", a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul...

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi sărbătoarea organizată în primul weekend din octombrie

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024 În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția...

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.