
Preşedinta croată Kolinda Grabar Kitarovic a dezminţit ferm miercuri un articol publicat în Jerusalem Post potrivit căruia, în cursul întâlnirii sale de luni de la Ierusalim cu preşedintele israelian Reuven Rivlin, ea ar fi declarat că Bosnia-Herţegovina este “controlată de militanţi islamişti” şi “în oarecare măsură a fost preluată de persoane având legături cu Iranul şi organizaţii teroriste”, remarci ferm condamnate la Sarajevo, relatează agenţia de presă HINA, potrivit agerpres.
“În niciun caz. Repet, nu am spus aceste lucruri. Am discutat cu preşedintele Reuven Rivlin în contextul celor pe care le spun permanent despre Bosnia-Herţegovina şi vecinii noştri, şi anume, aşa cum am spus şi la conferinţa de presă cu preşedintele (Rivlin) şi cu premierul (israelian Benjamin) Netanyahu, că le doresc tuturor vecinilor noştri să devină cât mai curând posibil membri ai Uniunii Europene”, a declarat Grabar Kitarovic presei croate care o însoţeşte în vizita sa în Israel.
Citeşte şi: Grecia adoptă reduceri fiscale pentru populaţie
Ea a adăugat că nu are “nicio idee” despre cum a ajuns să fie citată astfel, întrucât nu a discutat cu niciun reporter, nu a dat niciun interviu şi nu a făcut nicio altă afirmaţie în afara celor la care au avut acces ziariştii croaţi.
Marţi, membrii croat şi bosniac ai preşedinţiei bosniace, Zeljko Komsic şi Sefik Dzaferovic, au criticat-o dur pe preşedinta croată pentru respectivele afirmaţii. Komsic i-a reproşat că ea este cea “instabilă” şi nu Bosnia-Herţegovina, iar Dzaferovic a acuzat-o că repetă minciuni care răspândesc xenofobie şi a apreciat că Croaţia are o “politică fascistă” faţă de Bosnia.
Kolinda Grabar Kitarovic a insistat că nu a făcut afirmaţiile ce i-au fost atribuite şi că “respinge complet” comparaţia Croaţiei cu un stat fascist ca fiind un “nonsens absolut”, subliniind că ţara sa este dispusă să ajute orice stat vecin în procesul de reformă în vederea unei aderări cât mai rapide la UE.
Citeşte şi: Un autobuz plin cu oameni a explodat în Afganistan. Sunt cel puţin 30 de morţi!
Întrebată în legătură cu Iranul şi organizaţiile teroriste având legături cu Iranul care ar opera în Bosnia Herţegovina, ea a asigurat că a discutat cu liderii israelieni despre dosarul iranian doar “în contextul opiniilor împărtăşite de UE, şi anume despre onorarea acordului nuclear şi utilizarea energiei nucleare în scopuri paşnice”.