Preşedinta Republicii Estonia afirmă că războiul din estul Ucrainei nu trebuie să devină inevitabil

Publicat:

Preşedinta Republicii Estonia, Kersti Kaljulaid, a fost primită marţi la Kiev de omologul său ucrainean Petro Poroşenko, prilej cu care cei doi şefi de stat au discutat aspecte privind cooperarea dintre cele două ţări, dezvoltarea Ucrainei şi progresul reformelor, securitatea energetică în Europa, războiul din estul Ucrainei şi situaţia din Crimeea, potrivit unui comunicat transmis de biroul de presă preşedinţiei estone, potrivit agerpres.

“Istoriile ţărilor noastre au multe în comun. Situaţia din Ucraina este complicată astăzi şi ucrainenii au sprijinul nostru deplin. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume – există un război în estul Ucrainei şi Peninsula Crimeea a fost ocupată de Rusia. Aceasta este o povară care împiedică Ucraina să se dezvolte în ritmul dorit “, a declarat Kaljulaid după întâlnirea cu omologul său ucrainean, subliniind că Occidentul nu trebuie să se obişnuiască cu războiul şi cu ocupaţia şi să înceapă să le trateze ca fiind ceva inevitabil. Potrivit preşedintei estone, este important să se respecte acordurile de la Minsk şi ca celelalte ţări să susţină în continuare sancţiunile impuse Rusiei.


Citește și : Ministrul palestinian al afacerilor externe cere CPI să lanseze „imediat” o anchetă asupra presupuselor crime de război din Gaza

Preşedinta Kersti Kaljulaid a recunoscut eforturile administraţiei ucrainene pentru implementarea de reforme în sistemele de pensii şi de sănătate. “Nu este uşor să se pună în aplicare reforme extinse în situaţia în care într-un capăt al ţării este război. Cu toate acestea, nu există alternative. (…) Lupta împotriva corupţiei este o altă chestiune cheie pe care Ucraina trebuie să o realizeze pentru a reuşi. Stabilirea principiilor unui stat bazat pe statul de drept şi protecţia investiţiilor sunt chestiuni pe care nu le putem evita atunci când ne îndreptăm spre Europa şi asta este ceva ce liderii Ucrainei ştiu foarte bine”, a subliniat preşedinta Estoniei, menţionând că ţara sa continuă să sprijine integrarea mai strânsă a Ucrainei pe axa euro-atlantică.

De-a lungul anilor, Estonia a contribuit cu fonduri şi experţi la susţinerea Ucrainei şi a proceselor sale de reformă, precum şi la soluţionarea problemelor umanitare. Ucraina este cel mai mare beneficiar al asistenţei umanitare şi pentru dezvoltare acordate de Estonia.

Citește și : Parisul cere viitorului guvern italian, populist şi eurosceptic, să respecte angajamentele europene

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.