
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Agenției de Cooperare Internațională a Japoniei (JICA), Tanaka Akihiko, aflat pentru a doua oară într-o vizită oficială la Chișinău.
Citește și: Decis! Acoperișul blocului de la Durlești va fi reparat din banii Guvernului
JICA este o organizație guvernamentală japoneză, al cărei obiectiv este sprijinirea creșterii economice și sociale în țările în curs de dezvoltare, cât și promovarea cooperării internaționale. În cadrul discuțiilor, Președinta Maia Sandu a salutat parteneriatul de lungă durată dintre cele două țări și a apreciat contribuția consistentă a JICA la ridicarea nivelului de trai al cetățenilor din țara noastră. Șefa statului a subliniat importanța cooperării în domenii precum sănătatea, agricultura, educația și eficiența energetică – toate esențiale pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor.
În ultimii cinci ani, Japonia, prin intermediul JICA, a oferit Republicii Moldova sprijin financiar în valoare de aproximativ 42 de milioane de euro, sub formă de granturi și împrumuturi avantajoase. Aceste fonduri au fost utilizate pentru proiecte concrete precum echipamente medicale moderne pentru cinci spitale din țară, 19 autospeciale de intervenție pentru pompieri și echipele de descarcerare, care ajută la salvarea de vieți în situații de urgență.
De asemenea, s-a investit în tehnologie ecologică pentru fermieri. Este vorba de peste 1 000 de agricultori, care au fost sprijiniți pentru a adopta practici sustenabile, inclusiv instalarea de sisteme fotovoltaice în 47 de ferme, în valoare totală de aproximativ 2,6 milioane de euro. S-au alocat subvenții de circa 2 milioane de euro pentru achiziționarea de îngrășăminte agricole, menite să susțină productivitatea fermelor locale.
De asemenea, s-a reușit dotarea Bibliotecii Naționale cu echipamente moderne, care permit digitizarea patrimoniului cultural și accesul mai ușor la informație.
This post was last modified on 26/05/2025 15:46 15:46