X

Preşedinta Taiwanului Tsai Ing-wen, în vizită în Guatemala

Preşedinta Taiwanului Tsai Ing-wen a sosit vineri în Guatemala, prima etapă a unui turneu în ultimele două ţari aliate din America Centrală, după o escală la New York criticată de Beijing, transmite AFP, potrivit agerpres.

După Guatemala, Tsai se va deplasa duminică în Belize.

Turneul preşedintei taiwaneze are loc după ce preşedintele de stânga al Hondurasului, Xiomara Castro, a anunţat oficial sâmbătă iniţierea relaţiilor diplomatice cu Beijingul şi, în consecinţă, ruperea celor pe care ţara central-americană le menţinea cu Taipei de mai bine de 80 de ani. Tegucigalpa a urmat astfel exemplul altor patru ţări: Costa Rica (2007), Panama (2017), El Salvador ( 2018) şi Nicaragua (2021).

Citește și : Putin vrea să elimine ‘dominaţia Occidentului’ în lume (presă)

Preşedinta insulei naţionaliste a fost primită la ora locală 14:00 (19:00 GMT) pe aeroportul militar al capitalei guatemaleze cu onorurile rezervate şefilor de stat de către ministrul Afacerilor Externe, Mario Bucaro. În program sunt prevăzute o întrevedere cu omologul său, Alejandro Giammattei, al cărui guvern a proclamat că Taiwanul este “singura şi adevărata China”, precum şi vizitarea impresionantelor ruine maiaşe de la Tikal, în nord-estul ţării. Duminică dimineaţă, Tsai Ing-wen se va deplasa la spitalul din Chimaltenango, în vestul Guatemalei, a cărui construcţie a fost finanţată de Taiwan (22 de milioane de dolari), iar la prânz va zbura spre Belize.

Ministerul Afacerilor Externe din Guatemala a reafirmat “recunoaşterea Taiwanului ca naţiune independentă, cu care împărtăşim valori democratice şi respect reciproc”.

Ajutorul Taiwanului pentru Guatemala s-a ridicat la 89,61 milioane dolari în perioada 2013 – 2021, peste cel al Uniunii Europene (86,99 milioane dolari), potrivit statisticilor oficiale.
În 2021, Taiwan şi Guatemala au semnat un nou acord de cooperare în valoare de 60 de milioane de dolari, ca asistenţă din partea Taipeiului pe o perioadă de patru ani.

Citește și : Ucraina exclude orice încetare a focului care să permită forţelor ruse să rămână în teritoriul ocupat

Relaţiile dintre Taiwan şi ţara din America Centrală au traversat însă, o criză, după ce un judecător din New York l-a condamnat pe fostul preşedinte guatemalez Alfonso Portillo (2000-2004) pentru spălare de bani – 2,5 milioane de dolari, mită primită din partea Taiwanului în schimbul recunoaşterii legăturilor diplomatice.

După ruptura cu Hondurasul, Taiwanul mai are relaţii diplomatice în America Latină şi Caraibe cu doar şapte ţări (Guatemala, Belize, Paraguay, Haiti, Saint Kitts şi Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent-şi-Grenadine), devenite miza unei confruntări diplomatice cu Beijingul.

Tags: America CentralaBeijingnew yorktaiwanTsai Ing-wen
Categorii: Știrile zilei