X

Preşedinta Ungariei la Kiev: Cei în nevoie se pot baza întotdeauna pe unguri

Cei în nevoie se pot baza întotdeauna pe unguri, a asigurat preşedinta Ungariei sâmbătă la Kiev, unde a fost invitată de omologul ei ucrainean Volodimir Zelenski pentru a lua parte la programul umanitar “Grâne din Ucraina”, destinat promovării exportului de cereale în state vulnerabile din Asia şi Africa şi lansat cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la Holodomor, foametea din Ucraina din 1932-1933, transmite MTI, potrivit agerpres

Katalin Novak a subliniat că ungurii nu doar că sunt conştienţi de ororile Holodomorului, ci se numără între puţinele naţiuni care au comemorat această tragedie.

Citește și: FRIGUL IERNII, noua armă a lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina

Preşedinta ungară a mai menţionat între altele că, pentru a garanta autonomia minorităţilor etnice din Ungaria, toate minorităţile etnice au reprezentant în parlament. “Sunt mândră să pot spune că există şi un reprezentant ucrainean în parlamentul Ungariei”, a adăugat ea.

Ungaria s-a oferit să livreze 10.000 de tone de cereale în valoare de 3,5 milioane de dolari către Africa în actualul program de sprijin şi contribuie de asemenea sub aspect logistic, cu un terminal intermodal la graniţa ungaro-ucraineană care ajută la transportul şi, dacă este necesar, depozitarea bunurilor, a precizat Katalin Novak.

Duminică, preşedinta ungară avea programată o vizită în Transcarpatia

Citește și: Parlamentul Franţei sistează dezbaterea privind interzicerea coridelor

Tags: africaasiaKatalin NovakkievucrainaVolodimir Zelenski
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina